Liverpool a făcut un pas mare spre finala Ligii Campionilor

by Sorin Haut

Liverpool şi AS Roma au oferit un meci de poveste, în prima manşă a semifinalei din UEFA Champions League. Mohamed Salah a strălucit pe Anfield, iar „cormoranii” s-au impus cu 5-2 şi sunt favoriţi la calificarea într-o nouă finală după 11 ani.

Liverpool a luat jocul pe cont propriu şi a deschis scorul prin fostul jucător al giallorossilor, Mohamed Salah. Egipteanul a înscris cu un şut senzaţional la vinclu, la care Allison nu a avut nicio şansă.

Cel mai bun jucător al sezonului în Premier League a reuşit „dubla” în prelungirile primei reprize, cu o scăriţă elegentă, la capătul unui contraatac de manual, iar Liverpool a intrat cu avantaj de două goluri la vestiare.

Jucătorii lui Jurgen Klopp s-au dezlănţuit după pauză. Cu Salah în rol de servant, Sadio Mane şi Roberto Firmino au înscris într-un interval de doar cinci minute. Brazilianul a reuşit şi el „dubla” după un corner executat de Milner, astfel că englezii conduceau cu 5-0 în minutul 69.

Returul de la Roma părea o simplă formalitate, însă italienii au reuşit să înscrie două goluri în ultimele 10 minute, care le păstrează speranţe minime de calificare. Edin Dzeko a marcat după ce Lovren a sărit pe sub minge, apoi Diego Perotti a transformat un penalty acordat după henţul lui James Milner.

S-a terminat 5-2, iar Roma are nevoie de o nouă revenire fantastică pentru a prinde un loc în ultimul act. De partea cealaltă, englezii visează cu ochii deschişi la cel de-al şaselea trofeu suprem european din palmaresul clubului, după un parcurs fenomenal în competiţie.

Bayern – Real, rivalitate europeană de top

Cea de-a doua semifinală a Ligii Campionilor din acest sezon este un clasic al fotbalului european. Bayern şi Real Madrid sunt echipele care s-au întâlnit cel mai des în Europa, dar şi în această fază a competiţiei.

Actuala campioană a Europei şi proaspăta câştigătoare a Bundesligii sunt adversare pentru a şaptea oară în semifinalele Ligii Campionilor, iar spaniolii s-au calificat de patru ori până acum, inclusiv în ultimele două „duble”.

Totodată, Bayern şi Real se vor întâlni pentru a 25-a şi a 26-a oară în cupele europene. În Liga Campionilor, au fost adversare de 18 ori. De-a lungul timpului, nu au lipsit incidentele. (digisport.ro)

Facebook Comments