Lipova ratează momentul favorabil! Urmează săptămâna decisivă

by Sorin Haut

Şoimii Lipova a ratat un nou moment favorabil în C4, irosind incredibil şansa de a reveni în fotoliul de lider. Deşi ajutată de Naţional Sebiş – învingătoare cu 2-1 în faţa Reşiţei, reuşite semnate de Szekely, în minutele 25 şi 48, respectiv Staicu 60 – formaţia pregătită de Flavius Sabău s-a încurcat acasă, 1-1, de Unirea Alba Iulia, echipă implicată în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Lipsiţi de câţiva jucători importanţi, oaspeţii au smuls un egal nesperat la Pâncota, goluri semnate de Bercu, minutul 9, respectiv Selagea, din penalty, în minutul 70. Două puncte pierdute de lipovani, ce s-ar putea dovedi foarte importante în duelul pentru promovare cu Reşiţa, mai ales că urmează săptămâna decisivă, cu „dubla” Cugir, în deplasare – marţi, ora 18 şi Reşiţa, acasă, vineri, ora 18. Practic, Lipova are nevoie de măcar 4 puncte din aceste două meciuri, pentru a fi la mâna ei în ultimele două runde!

În aceeaşi rundă, Crişul a pierdut cu 1-0 la Deva, cu gol încasat încă din start, iar Cermeiul s-a impus cu 3-1 pe teren propriu în faţa codaşei din Lugoj. La mijlocul acestei săptămâni e programată etapă intermediară, cu liderul din Reşiţa având misiune facilă cu Ocna Mureş şi trăgând cu ochiul la meciul dintre Metalurgistul şi Şoimii, dar şi la ce face Dumbrăviţa – echipă revenită şi ea în „cărţi” – la Alba Iulia. Grosul etapei se joacă marţi, de la ora 18, doar meciurile de la Giarmata şi Hunedoara urmând să se dispute miercuri, tot de la ora 18.

Liga a III-a, seria 4, etapa a 26-a: Cetate Deva – Crişul Chişineu Criş 1-0, ACS Dumbrăviţa – Millenium Giarmata 4-2, Şoimii Lipova – Unirea Alba Iulia 1-1, Naţional Sebiş – Şcolar Reşiţa 2-1, CSC Ghiroda – FC Avrig 0-2, Lunca Teuz Cermei – CSM Lugoj 3-1, Industria Galda – CS Hunedoara 0-2, CS Ocna Mureş – Metalurgistul Cugir 2-3.

Clasament

1.Şcolar Reşiţa 26 16 5 5 54-26 53

2.Şoimii Lipova 26 16 5 5 65-38 53

3.ACS Dumbrăviţa 26 15 4 7 50-40 49

4.Metal Cugir 26 14 6 6 55-41 48

5.LT Cermei 26 15 1 10 47-42 46

6.Chişineu Criş 26 11 9 6 47-27 42

7.Naţional Sebiş 26 10 10 6 47-40 40

8.FC Avrig 26 12 4 10 34-33 40

9.CSC Ghiroda 26 11 2 13 52-46 35

10.Unirea A Iulia 26 8 10 8 32-35 34

11.CS Hunedoara 26 9 6 11 42-46 33

12.Industria Galda 26 10 2 14 43-39 32

13.Cetate Deva 26 9 5 12 30-38 32

14.Giarmata 26 8 5 13 38-47 29

15.CSM Lugoj 26 1 6 19 23-65 9

16.Ocna Mureş 26 2 2 22 24-80 8

Etapa viitoare (7-8 mai): CSC Ghiroda – Cetate Deva, FC Avrig – Naţional Sebiş, Şcolar Reşiţa – SC Ocna Mureş, Metalurgistul Cugir – Şoimii Lipova, Unirea Alba Iulia – ACS Dumbrăviţa, CSM Lugoj – Crişul Chişineu Criş, Millenium Giarmata – Industria Galda, CS Hunedoara – Lunca Teuz Cermei.

Facebook Comments