Lipova e campioana Ligii a IV-a! “Şoimii” merg la baraj

by Sorin Haut

Şoimii Lipova e campioana Ligii 4 Arad, după ce a obţinut astăzi o victorie previzibilă, în ultima etapă a campionatului. Având neapărat nevoie de cele trei puncte, în condiţiile în care Crişul stătea la pândă, în speranţa unui pas greşit al liderului, “şoimii” lui Flavius Sabău şi-au luat repede zborul şi au încheiat conturile încă de la pauză, când aveau 4-0, după reuşitele lui Trabalka, în minutele 6 şi 28, Filimon, în minutul 40 şi Vasinc, în minutul 43. Păulişul a marcat golul de onoare prin Calancea, la zece minute de la reluare, pentru ca până la finalul meciului de pe Şega, Lipova să mai puncteze de trei ori în ultimele 10 minute, prin Trabalka, în minutele 80 şi 90 şi Vasinc, minutul 84. Victorie categorică a celor de la Şoimii, care au declanşat imediat după ultimul fluier fiesta câştigării campionatului!
Bucurie, totuşi, ce trebuie să fie gestionată inteligent, pentru că adevăratele examene vin abia în iunie: pe 6 iunie – finala judeţeană a Cupei României, cu Sîntana şi în 17 şi 24 iunie, barajul tur-retur pentru promovarea în Liga a III-a, împotriva campioanei Bihorului, Diosig, care a câştigat zilele trecute şi faza judeţeană a Cupei, după un 3-2 cu Bihorul Beiuş. Revenind la ultima etapă a Ligii a IV-a, Crişul şi-a făcut şi ea treaba şi s-a impus la scor, 5-0, în faţa “grănicerilor” din Curtici, într-o etapă cu nu mai puţin de 43 de goluri, fără să punem la socoteală ultimul meci al stagiunii, programat diseară, între Dorobanţi şi UTA III.
Totuşi, echipa lui Mihai Roşca se mulţumeşte cu titlul de vicecampioană a judeţului, după ce mai bine de jumătate de campionat a fost la şefie. A contat, însă, meciul direct cu Lipova, pierdut acasă cu 0-2, rezultat suficient pentru a rata la mustaţă câştigarea campionatului.

Liga 4 Arad, etapa a 30-a (ultima):
CS Ineu – Victoria Zăbrani 2-3
Progresul Pecica – CS Glogovăţ 7-1
Şoimii Lipova – Păulişana Păuliş 7-1
Crişul Chişineu Criş – Frontiera Curtici 5-0
ACS Socodor – Voinţa Mailat 3-1
Cetate Săvîrşin – Şoimii Şimand 4-3
Victoria Felnac – Unirea Sîntana 2-4
CS Dorobanţi – UTA III BD, azi, ora 18

Clasament
1.Şoimii Lipova 30 28 1 1 118-17 85
2.Crişul Ch.Criş 30 28 1 1 105-12 85
3.Frontiera Curtici 30 21 1 8 92-40 64
4.Progresul Pecica 30 19 6 5 89-42 63
5.Unirea Sîntana 30 20 0 10 86-50 60
6.Victoria Felnac 30 14 4 12 55-44 46
7.Victoria Zăbrani 30 13 7 10 51-48 46
8.Şoimii Şimand 30 12 3 15 70-76 39
9.Păulişana Păuliş 30 11 5 14 55-64 38
10.ACS Socodor 30 9 2 19 45-80 29
11.CS Glogovăţ 30 9 2 19 34-92 29
12.Cetate Săvîrşin 30 9 1 20 60-108 28
13.Voinţa Mailat 30 7 6 17 45-72 27
14.CS Ineu 30 7 3 20 47-93 24
15.UTA 3 BD 29 4 5 20 37-87 17
16.CS Dorobanţi 29 2 5 22 38-102 11

Facebook Comments