Leo Iorga a terminat un concert în lacrimi

by Cristian Dobre

Sâmbătă seară, Leo Iorga, solistul trupei Compact, a dat publicului său o lecție unică de sensibilitate și dragoste pentru fani și pentru meseria căreia i-a dedicat viața. Deși boala se pune contra, durerile îl copleșesc și neputința fizică l-a condamnat să cânte stând pe un scaun, artistul își păstreză intacte respectul și recunoștința pentru cei din fața scenei.

La o temperatură care abia trecea de 0 grade, sâmbătă seară, Leo Iorga s-a instalat zâmbitor pe scunul amplasat în mijlocul scenei din Piața Constituției. Ar vrea să cânte ca pe vremuri, stând în picioare în fața publicului său, dar boala nu-l mai lasă, i-a luat această bucurie. Dar nu și dragostea pentru muzică, nici măcar respectul pentru fani… S-a așezat și, la un semn, a început să interpreteze cu voce sigură, acompaniat de colegi, hiturile care l-au făcut celebru alături de trupa Compact. Și publicul a cântat cu el. Și a dansat. Și inima lui s-a umplut de recunoștință transformată în lacrimi care i-au inundat privirea. Cu eforturi vizibile, Leo s-a ridicat neputincios în picioare pentru a-și omagia publicul și, sprijinindu-se cu o mână de microfon și alta de scaun a rămas așa preț de câteva minute, etalând fără să vrea suferința fizică, deloc atenuată de bucuria sufletească.

S-a așezat și a continuat pe ritmuri consacrate: ”Să te gândești mereu la mine”, ”Mă voi întoarce”, ”Singur în noapte”, dându-le o încărcătură aparte. Și lacrimile au continuat să-i licărească în ochi, dar aplauzele i-au dat puterea să continue. Cu doar o piesă înainte de finalul recitalului, cu un nou efort uriaș, Leo Iorga nu doar că s-a riducat din nou în picioare în fața publicului său, dar și-a smuls fesul de pe capul cu păr scurt, atât cât i-a crescut după ultima operație și, luându-și colegii de mâini, a făcut o plecăciune chinuită, dar mai prețioasă decât oricare alta, în fața lui.

A mai cântat o piesă și , la ultimul acord, în ropote de aplauze, fața lui Leo Iorga a fost invadată de lacrimi. De fericire, de durere, de respect… Apoi, a fost condus în backstage susținut de brațe puternice.

Urmează a cincea operație în lupta cu cancerul
Deși luptă cu o boală cumplită, refuză să coboare de scenă. Leo Iorga (51 ani) a devenit exemplu de curaj în lupta sa cu boala pe care a descoperit-o în anul 2011, când a fost diagnosticat cu cancer. Atunci, el s-a operat la plâmâni, iar mai apoi pe creier, unde i s-a descoperit o altă tumoră. Ultima operație chirurgicală, noninvazivă, a suportat-o anul trecut, iar acum se pregătește pentru a cincea. 4000 de euro îl costă tratamentul săptămânal și câteva zeci de mii următoarea operație intracraniană, eforturi mari pentru care muncește admirabil fără să ceară un leu de pomană. Chiar și casa familiei din Eforie Nord a fost scoasă la vânzare pentru următoarea operație hotărâtoare.

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments