Legea privind majorarea indemnizaţiilor veteranilor de război a fost promulgată

by Cristian Dobre

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat marţi legea referitoare la Ordonanţa de Urgenţă 103/2018 privind majorarea indemnizaţiilor veteranilor de război, care prevede ca soţul supravieţuitor să beneficieze de sută la sută din indemnizaţie, faţă de jumătate cum era stipulat înainte.

Legea privind aprobarea OUG nr. 103/2018 pentru modificarea art.1 din Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război prevede majorarea de la 1 ianuarie 2019 a valorii indemnizaţiilor invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război. Astfel, invalizii de război au o indemnizaţie de: 1.500 de lei lunar, pentru marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate; 1.000 de lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul II de invaliditate; 900 de lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul III de invaliditate. Veteranii de război au o indemnizaţie de 600 de lei lunar, iar văduvele de război, dacă nu s-au recăsătorit – 600 de lei lunar.

„Soţul supravieţuitor, care nu s-a recăsătorit, să beneficieze de 100% din indemnizaţia de veteran de război şi de jumătate din renta lunară, precum şi de jumătate din numărul călătoriilor gratuite la care avea ori trebuia să aibă dreptul, potrivit legii, soţul decedat”, mai prevede legea.

În ordonanţa de urgenţă se arată că aceştia beneficiau doar de jumătate din indemnizaţia de veteran de război.

Sursa: agerpres.ro



Facebook Comments