Laura Codruța Kovesi are puțini fani la Arad

by Florian Popa

Un protest împotriva ministrului Justiției, Tudorel Toader, și pentru susținerea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, a fost organizat duminică și la Arad. Dacă în alte orașe din țară s-au strâns câteva sute sau chiar mii de susținători ai șefei DNA, cum a fost cazul Bucureștiului, la Arad evenimentul n-a prea avut trecere. Doar câteva zeci de persoane au considerat necesar să iasă în stradă pentru a o susține pe Laura Codruța Kovesi, împotriva căreia ministrul Justiției a declanșat procedura de revocare.

Nici nu e de mirare numărul mic de susținători pe care Kovesi îi are într-un oraș în care cumpărăm bănci cu 8000 de euro și nimeni nu plătește, iar dosarele primarului Gheorghe Falcă zac de ani de zile prin sertarele procurorilor. Într-un oraș în care primarul s-a îmbogățit în trei mandate cât alții în trei vieți, lupta anti-corupție pare o glumă proastă, când vedem cu toții că Gheorghe Falcă are imunitate și este protejat de cei care conduc Direcția Națională Anticorupție.

 

Foto: Facebook

Facebook Comments