IN ULTIMUL WEEKEND AL LUNII AUGUST VIN PREMIERE CINEMATOGRAFICE

by webeditor

A Most Wanted Man

  • Regia: Anton Corbijn
  • Cu: Rachel McAdams, Robin Wright, Philip Seymour Hoffman,Willem Dafoe
  • Gen film: Thriller
Ultimul film din cariera lui Philip Seymour Hoffman. Inspirat de un roman al specialistului in suspans John le Carré, filmul lui Anton Corbijn are loc în Hamburg, Germania, în 2012. Un tânăr pe jumătate cecen şi jumătate rus ajunge aproape mort în oraş, căutând cu disperare ajutor pentru a recupera averea tatălui decedat. Doar că informaţiile despre el nu par să aibă sens: este o victimă? un hoţ? sau, mai rău, un extremist gata să dezlănţuie prăpădul asupra Germaniei? Atraşi în mister sunt un bancher (Willem Defoe), o tânără avocată (Rachel McAdams) gata să-i apere pe cei fără de apărare şi un specialist în spionaj (Philip Seymour Hoffman), hotărât să dezlege iţele până nu e prea târziu. 

The Expendables 3

  • Regia

    Patrick Hughes

  • Cu

    Sylvester Stallone, Mel Gibson, Jet Li, Jason Statham, Arnold Schwarzenegger

Eroi de sacrificiu 3 îi aduce pe Barney (Stallone), Christmas (Statham) și restul echipei față în față cu Stonebanks (Gibson), cel care cu ani în urma a înfiintat alături de Barney gruparea Eroi de sacrificiu. Stonebank a devenit treptat un mercenar lipsit de scrupule și implicit un personaj pe care Barney a fost forțat să-l ucidă…sau cel puțin așa a crezut.

Chiar dacă nu e prima dată când păcălește moartea, Stonebanks și-a făcut o prioritate acum din distrugerea grupării Eroi de sacrificiu, însă Barney pare să nu fie de acord cu el, pentru că are cu totul alte planuri. Strategia lui Barney este de a aduce în ring sânge proaspăt pentru nimicirea adversarului și implică în luptă membrii din noua eră Expendables, recrutând luptători mai tineri, mai rapizi și experți în gadgeturi.

Acum noua misiune se transformă într-o bătălie epică între clasicul old-school versus expertiza tehnologică, în cea mai personală rafuială din Eroi de sacrificiu de până acum.  Lionsgate și Millenium Films prezintă o producție Nu Image, un film distribuit în cinematografele din România de MediaPro Distribution.

 

The Keeper of Lost Causes

Camera groazei

  • Regia

    Mikkel Nørgaard

  • Cu

    Fares Fares, Nikolaj Lie Kaas

The Keeper of Lost Causes spune povestea detectivului Carl Mørck şi a asistentului său Assad, care investighează un caz vechi de cinci ani despre dispariţia unei femei din scena politică, Merete Lynggaard. Un caz care îi duce adânc în lumea abuzului şi a răutăţilor ce se ascund sub faţa imaculată a Scandinaviei.

 

Sursa: cinemagia.ro

Facebook Comments