Kelly Clarkson a avut gânduri sinucigașe când a fost obligată să slăbească

by Dana B.

Artista americană, Kelly Clarkson spune că a avut gânduri sinucigașe în perioada în care a fost obligată să slăbească, la începutul carierei sale muzicale, scrie Daily Mail.

Artista, cunoscută mai ales pentru piesele ”Because of You” și ”Stronger” mărturisește într-un interviu că a suferit de depresie la începutul carierei sale, atunci când producătorii și managerii ei au obligat-o să piardă în greutate pentru a arăta mai bine pe scenă.

În vârstă de 35 de ani, artista povestește că ”Atunci când eram foarte slabă am vrut să mă sinucid”.

Fosta câștigătoare a American Idol, care s-a luptat cu o tulburare de alimentație în liceu, spune că a trecut printr-o perioadă foarte întunecată și se temea că o să piardă tot ce a obținut în viață până atunci dacă se îngrășa cât de puțin.

”Mi-am distrus genunchii și picioarele, pentru că tot ce făceam era să îmi pun căștile pe urechi și să alerg. Eram în sala de sport tot timpul”, spune Kelly.

În prezent, artista este mama unei fetițe de trei ani, River Rose și a unui băiat de 18 luni, Remington Alexander, pe care îi are împreuncă cu soțul ei, Brandon Blackstock. Ea spune că acum nu mai este obsedată de greutatea ei.

„Nu mai sunt obsedată în legătură cu greutatea mea și cred că acesta este unul dintre motivele pentru care alți oameni au o problemă cu asta. Sunt oameni care se nasc slabi și care au un metabolism foarte bun, dar eu nu sunt unul dintre ei. Aș vrea să fi avut un metabolism mai bun, dar întotdeauna vrei ceea ce are altcineva”, a spus Kelly Clarkson.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments