Juniorii Academiei UTA, victorii pe linie în Liga Elitelor

by Rusu Flavius

Liga Elitelor U19: Academia UTA – Academia de Fotbal Gică Popescu 7-0

Băieții antrenați de Sandu Gaica și Adrian Ungur au învins Academia de Fotbal Gică Popescu, cu 7-0. La pauză scorul a fost 3-0, grație golurilor marcate de Simon (2) și Mitrov. În repriza secundă au înscris și Dardai, Mohaci, Gavrilă și Răzban.

UTA a început meciul cu Opric – Halos, Dardai, Pascu, Mohaci, Gavrilă, Vulturar, Rădulescu, Sfîrlea, Mitrov, Simon. Au mai jucat:Salka, Răzban, Maier.

”A fost un joc bun, victoria este categorică. Nu sunt prea multe de spus după un 7-0. Suntem doar îngrijorați de faptul că avem mulți accidentați. Sperăm să recuperăm din ei până duminică”, a declarat Sandu Gaica la finalul meciului.

Liga Elitelor U17: Academia UTA – Academia Gică Popescu 2-1

Tot în Liga Elitelor, de data aceasta la Under 17, roș-albii au câștigat la limită partida cu Academia de Fotbal Gică Popescu. Deși au început bine meciul și în minutul 20 aveau deja 2-0, în repriza secundă arădenii nu au pus prea multe probleme și oaspeții au reușit să înscrie în prelungiri, din penalty, iar meciul s-a terminat 2-1. Borcea și Rotea au marcat pentru UTA.

Dinu Donca, Radu Mărginean și Alexandru Țamboi au aliniat următorul unspezece: Roșca – Tambor, Măgulean, Pătlăgică, Putnic, Ursoi, Mercioiu, Andrieș, Borcea, Rotea, Maxim. Au mai jucat: Țurcanu, Dănilă, Bortiș, Goldiș.

”Eu zic că presiunea și-a pus amprenta pe jocul nostru. Suntem cinci echipe pe două puncte și orice punct pierdut sau pas greșit făcut acuma va cântări foarte mult. Am început bine, am făcut 2-0 repede, am mai avut ocazii și nu am dat gol, după care… A venit a doua repriză în care am jucat foarte slab, nu știu dacă am ajuns la poartă, nu am mai ținut de minge, probabil ne-am văzut prea repede cu sacii în căruță și era să ne coste pe final. Am luat gol la ultima fază. Important e că am luat trei puncte și lupta continuă”, a fost reacția lui Dinu Donca.

Liga Elitelor U16: Academia UTA – Gaz Metan Mediaş 9-0

În Liga Elitelor U16, Academia UTA-ei a trecut cu 9-0 de cei de la Gaz Metan Mediaș, goluri marcate de Ungureanu, Mihai, Ekmekci, Sarkozi, Șerengău, Ciubăncan (4).

Echipa antrenată de trio-ul Donca-Bogoșel-Țamboi a început meciul cu Blaga – Opriș, Pele, Codrea, Cohuț, Babiciu, Sarkozi, Șerengău, Ungureanu, Mihai, Ekmekci. Au mai jucat: Brândă, Nagy, Popescu, Mare, Ciubăncan. (uta-arad.ro)

Facebook Comments