Johann Sebastian Bach, celebrat de Google printr-o animaţie interactivă

by Cristian Dobre

Johann Sebastian Bach, născut la 21 martie 1685, este celebrat  de Google printr-un Doodle realizat în premieră, cu ajutorul inteligenţei artificiale.

Este vorba despre o animaţie interactivă care le permite doritorilor să compună asemenea lui Bach, notele alese de fiind armonizate înainte de a fi redate.

Astfel, utilizatorii sunt familiarizaţi cu noţiunea de „armonie” şi sunt invitaţi să aleagă notele muzicale pe care le aşează pe portativ, rezultatul fiind o compoziţie proprie.

După ce aceasta compoziţie este armonizată cu ajutorul programului Google de Inteligenţă artificială, utilizatorul poate asculta şi se poate lăuda cu opera sa.

Johann Sebastian Bach (1685 – 1750) a fost un compozitor german şi organist din perioada barocă, considerat în mod unanim drept unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii. Operele sale sunt apreciate pentru profunzimea intelectuală, stăpânirea mijloacelor tehnice şi expresive şi pentru frumuseţea artistică.

Sursa: mediafax.ro

 

Facebook Comments