IUSTIN CIONCA: PSD INCURAJEAZA SAMSARII DE TERENURI

by Cosmin Mihuta

Iustin Cionca, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, condamnă decizia parlamentarilor PSD de a respinge proiectul legislativ ce prevedea gratuitatea primei intabulări. Legea a fost respinsă de Camera Deputaţilor, 160 de deputaţi votând „pentru”, 147 „împotrivă” şi 16 abţinându-se.

Liderul democrat-liberal este de părere că actuala guvernare a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că nu ţine cont de români, ci doar de propriile interese politice şi de grup. PSD a respins acest proiect de lege, iniţiat de un senator liberal, după ce iniţial proiectul a fost agreat, pe vremea defunctei USL.

„Proiectul legislativ prevedea ca onorariile experţilor cadastrali să fie suportate din fonduri europene, prevăzute în structura exerciţiului bugetar 2014-2020 pentru terenurile agricole şi forestiere din mediul rural. Respingerea acestui proiect a fost dovada clară că cei din PSD nu ţin cont de interesele românilor, ci doar de cele proprii. Culmea, proiectul reprezintă unul dintre punctele asumate de social-democraţi în cadrul programului de guvernare al USL. Totodată, proiectul a fost susţinut şi de către Dacian Cioloş, comisarul european pe probleme de agricultură, dar asta n-a contat în faţa deputaţilor PSD”, a declarat Iustin Cionca.

Prim-vicepreşedintele PDL Arad a scos în evidenţă mai multe dezavantaje create de respingerea acestei legi. Iustin Cionca a constatat că în mediul rural oamenii sunt foarte dezamăgiţi de lipsa unei asemenea legi, blocată de decizia parlamentarilor PSD. Liderul democrat-liberal îi acuză pe cei care au respins această iniţiativă legislativă că agrează starea de ilegalitate şi încurajează speculanţii acestor situaţii.

„Am discutat cu mulţi oameni de pe Valea Crişului Alb, spre exemplu cu localnicii din Pleşcuţa şi Vârfurile, iar aceştia se plâng că nu pot accesa fonduri europene, pentru că nu fac dovada proprietăţii. Majoritatea dintre ei au moştenit terenurile pe care le deţin, dar costurile pe care le implică intabularea şi trecerea în legalitate a terenurilor sunt atât de mari încât nu merită toată osteneala şi tot efortul financiar, pentru că terenul nu se ridică la aceeaşi valoare. Pentru că nu au fost de acord cu această iniţiativă legislativă, parlamentarii PSD au creat o nedreptate pentru toţi cei care puteau accesa fonduri pentru a face afaceri sau pentru subvenţii. Lipsa acestei legi va menţine starea de ilegalitate în care se află foarte multe terenuri. Mulţi oameni vor construi fără autorizaţii”, a mai declarat Iustin Cionca, adăugând că mulţi oameni care se află în această situaţie trăiesc în zone defavorizate, au puţini bani, iar terenurile neintabulate au o valoare comercială mult sub preţul pieţei.

Facebook Comments