Iustin Cionca arată cu degetul PSD pentru că … a nins

by Andreea Radu

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, somează parlamentarii PSD de Arad și Prefectura Arad să înceteze să își mai facă imagine pe seama necazului miilor de arădeni lăsați de ENEL fără energie electrică. Cele două solicitări ale președintelui Cionca, adresate premierului României în septembrie și octombrie anul trecut, prin care cerea măsuri concrete și imediate pentru ca ENEL să fie obligat să își modernizeze rețeaua și să asigure furnizarea energiei electrice fără sincope, nu au primit nici măcar răspuns. Iar astăzi, când problemele se repetă, dar la scară chiar mult mai mare, aceleași personaje ies la declarații amenințătoare la adresa ENEL. Asta demonstrează că oamenii puterii PSD își fac doar imagine, nu au nici capacitatea, nici voința să rezolve problemele.

„Guvernul și parlamentarii puterii ar fi putut rezolva situația încă de anul trecut, dar nu au făcut-o. Probabil că nu au vrut sau nu au avut timp, pentru că a trebuit să se ocupe să își scape șefii de pușcărie. Ca de obicei, au preferat soluția comodă a declarațiilor și comunicatelor de presă. Zero fapte, multe vorbe, mult zgomot pentru nimic. Într-un an de zile nu au fost în stare de nimic, iar acum s-au trezit din nou să dea comunicate, doar-doar mai reușesc să înșele așteptările arădenilor, să pretindă, așa cum fac de fiecare dată, că nu ei sunt de vină, ci alții” – a declarat Iustin Cionca.

Președintele Consiliului Județean Arad solicita în toamna anului trecut ca Guvernul, prin autoritățile pe care le controlează, să impună un plan de intervenții în caz de situații de urgență pentru furnizorii privați de utilități, fiindcă rateurile companiei pot afecta siguranța națională. Iustin Cionca accentua atunci că instituțiile publice au un astfel de plan de intervenții, spre deosebire de companiile private care pot acționa într-un ritm mult mai lent, după o agendă proprie, fără niciun fel de consecințe indiferent cât ar afecta consumatorii industriali sau casnici, școlile sau spitalele.

Vă reamintim că la patru zile după furtuna care s-a abătut duminică, 17 septembrie 2017, asupra judeţului Arad, 796 de gospodării în județ erau încă fără energie electrică! Astăzi, la patru zile după prima ninsoare a iernii, sunt încă peste 2000 de gospodării fără energie electrică! Problema acestor oameni nu este rezolvată de declarațiile politice ale PSD, un partid care și-a demonstrat incompetența și la București, și la Arad!

Facebook Comments