IOTCU, DUPA CE A PRIMIT 22 DE MILIOANE DE LA GUVERN: TOT CE AM TRIMIS SPRE FINANTARE A FOST APROBAT

by Cosmin Mihuta

17 localităţi din judeţul Arad au primit finanţare pentru infrastructura de drum, infrastructura de apă şi canalizare, din partea Ministerului Dezvoltării. Valoare totală a proiectelor semnate vineri, 13 iunie 2014, la sediul Consiliului Judeţean Arad este de peste 22 de milioane de lei.

„Aceste proiecte au fost lucrate împreună cu Consiliul Judeţean şi administraţiile locale, cu primarii de oraşe şi comune. Ne bucurăm că tot ceea ce am trimis spre finanţare a fost aprobat,  s-au semnat peste 80% din contracte, iar săptămâna viitoare alte cinci contracte trebuie să vină vizate de la minister, urmând să fie semnate şi ele. Noi avem convingerea că până la sfârşitul acestui an se vor implementa şi se vor finaliza partea de lucrări cuprinse în contract, urmând ca anii viitori, având în vedere că aceste lucrări sunt multinanuale, să primim diferenţele de sume”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Facebook Comments