Intensificări ale vântului, precipitații și polei, la nivelul întregii țări

by Dana B.

O informare meteorologică de intensificări ale vântului, zăpadă spulberată și polei a intrat în vigoare joi, la ora 10:00, și este valabilă până vineri, la ora 10:00, la nivelul întregii țări.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, la munte, vântul se va intensifica treptat, cu viteze de 60-70 km/h, iar pe creste, cu precădere în a doua parte a zilei de joi (12 ianuarie), rafalele vor depăși temporar 80 km/h, viscolind și spulberând zăpada.

Intensificări ale vântului vor fi și în regiunile sud-estice, sudice și centrale, temporar cu viteze de 45-55 km/h, astfel încât zăpada depusă anterior va fi spulberată.

Începând din a doua parte a zilei de joi (12 ianuarie) va ninge în general slab cantitativ în zonele de munte și local în regiunile intracarpatice, iar spre sfârșitul nopții de joi spre vineri (12/13 ianuarie) în vestul țării vor fi precipitații mixte și se va produce polei.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments