“Ludwig van Beethoven, Maurice Ravel, Antonin Dvorak! Un remarcabil triunghi stilistic! Reprezentanţi de vârf ai curentelor pe care le reprezintă – clasicism vienez, impresionism muzical, şcoală naţională – totul într-un buchet de vibraţii de melancolie infinită, cu un ritm de extaz…” – dr. Alin Văcean, managerul Filarmonicii de Stat Arad.
O seară de joi, 20 noiembrie, în care vom avea parte, în deschidere, de două lucrări extraordinare ale Titanului de la Bonn. Conştient de valoarea sa, Beethoven, care se intitula “proprietar de creier”, a dispreţuit pe cei care se considerau superiori prin “naştere sau prin avere”. “Singura dovadă de superioritate pe care o recunosc este bunătatea”, îi spunea el fratelui său, iar principelui Lichnowsky îi scria următoarele: ”Prinţe, ceea ce sunteţi dv. o datoraţi întâmplării. Ceea ce sunt eu, mi-o datorez mie însumi. Prinţi vor exista cu miile, însă Beethoven este unul singur.”
Concertul pentru pian nr. 4 în Sol major, Op. 58, al lui Ludwig van Beethoven a fost compus în 1805-1806, însă partitura originală în manuscris a fost pierdută.
Concertul este orchestrat pentru flaut, două oboaie, două clarinete, doi fagoți, doi corni, două trompete, timpane și coarde. Conform standardului concertelor clasice, concertul este structurat în trei părți: Premiera concertului a avut loc în martie 1807 într-un concert privat la reședința Prințului Franz Joseph von Lobkowitz. În cadrul aceluiași concert a avut loc și premiera lucrărilor Uvertura Coriolan și Simfonia nr. 4..[1] Prima interpretare publică a concertului a avut loc pe 22 decembrie 1808, la Viena, la Theater an der Wien. Din nou, Beethoven a avut rolul de solist în ultima sa apariție publică de solist cu orchestră. În cadrul aceluiași concert a avut loc și premiera lucrărilor Fantezia Corală și Simfoniile nr. 5 și 6. Beethoven a dedicat concertul prietenului, elevului și protectorului său, Arhiducele Rudolf von Habsburg-Lothringen.
Suita pentru solo de pian Le tombeau de Couperin, de Maurice Ravel, a fost compusă între anii 1914 și 1917, în șase mișcări inspirate din cele tradiționale ale unei suite baroce. Fiecare mișcare este dedicată memoriei unui prieten al compozitorului (iar într-un caz, memoriei a doi frați) care au căzut pe frontul Primului Război Mondial. În 1919 Ravel a produs și o altă versiune orchestrală a acestei lucrări, din care a omis două dintre mișcările originale.
Deși titlul sugerează că este vorba despre o lucrare programatică, descriind ceea ce a văzut și simțit când a vizitat mormântul lui Couperin, tombeau este, de fapt, un termen muzical popular în secolul al XVII-lea care înseamnă o piesă scrisă în memoria cuiva.
Compusă în 1891, Uvertura Carnaval, de Antonin Dvorak, face parte din Natură, Viață și Dragoste – trilogia de uverturi semnate Antonin Dvorak, ea formând partea a doua, intitulată Viață. Lucrarea a servit atât ca un rămas bun muzical cât și ca salut pentru dirijorul care a condus premiera de la Praga, chiar înainte de a pleca la New York pentru a-și asuma rolul de director al Conservatorului Național de Muzică. Cum poate fi descrisă această uvertură? Este povestea unui călător singuratic care ajunge într-un oraș la căderea nopții. Un oraș aflat în plin carnaval. Din toate părțile aude zvon de instrumente, amestecate cu strigăte și cu veselia de nestăpânit a oamenilor care-și dau frâu liber sentimentelor, prin cântece și dans.
Călătorul singuratic , contemplativ, ajunge la marginea orașului, la căderea nopții, în momentul în care un carnaval este în plină desfășurare . Din toate părțile se aude zvon de instrumente, amestecat cu strigăte de bucurie și râsete nestăpânite. Ritmul sincopat din debutul lucrării ne conduce direct în această atmosferă de muzică de carnaval, plină de patos și de culoare. Partea de mijloc contrastează cu prima, readucându-ne înapoi, la punctul de vedere al călătorului singuratic, contemplativ, prin intermediul unui minunat interludiu de corn englez și flaut, susținut de șiruri de sunete sclipitoare.
