Înfrângeri pe semicerc pentru HC Beldiman

by Rusu Flavius

Cu o medie de vârstă sub 18 ani, HC Beldiman are viaţă grea pe semicerc. Mai întâi, juniorii I au fost învinşi sâmbătă, pe terenul liderului seriei E, Muncitorul Reșița, scor 36-32. Arădenii ocupă locul doi în clasament, cu 19 puncte. Apoi, duminică, HC Beldiman a cedat clar la Universitatea Craiova, a doua clasată în seria D a ligii secunde. Oltenii s-au impus cu 38-20, dar în condiţiile în care arădenii au acuzat oboseala, ei jucând în ambele competiţii în aceeaşi formulă!

Marcatorii echipei arădene, la Craiova, au fost: Yashan 10, Ivanov 4, Ursu 2, Jederan 1, Dorobanțu 1, Shyman 1 și Hryn 1. HC Beldiman e pe locul 7, penultimul în seria ligii a doua, cu patru puncte.

HC Beldiman are trei meciuri în această săptămână: miercuri, ora 13, cu LPS Târgu Jiu, la juniori I, joi, ora 17, cu CSM Oradea, în liga a doua și vineri, ora 16:30, cu Giroc Chișoda, la juniori III. Toate jocurile se vor disputa la Sala Polivalentă, din Arad.

Facebook Comments