Încep reducerile în Ministerul de Interne. Sunt vizate Poliția și Jandarmeria

by Florian Popa
Ministrul de Interne, Marcel Vela, spune că în această săptămână va fi finalizat un plan de restructurare a instituțiilor din Ministerul de Interne, incluzând Poliția și Jandarmeria, și că a avut discuții doar cu reprezentanții Jandameriei legat de un model cu comandă regională. El susține că astfel se vor reduce multe posturi de conducere cu salarii foarte mari.
Vela a declarat, luni, că toate instituțiile de armă trebuie să trimită propriile propuneri de reorganizare până marți și că până la finalul săptămânii va fi gata un plan de reorganizare a instituțiilor.
El a spus că până acum a discutat doar cu reprezentanții Jandarmeriei, care au fost de acord cu o reorganizare după modelul Poliției de Frontieră, care are doar cinci inspectorate regionale, în locul a 40 de inspectorate județene.
„Au fost de acord să existe o comandă regionala care să aibă în răspundere câteva inspectorate. Pentru Ministerul de Interne va fi bine pentru că se reduc posturi de conducere cu salarii foarte mari, rămânând astfel economii pentru alte cheltuieli (..) pentru dotări, de exemplu (…) Am discutat săptămâna trecută despre tot ce ține de o programare bugetară. Este foarte greu să se comunice de la Direcția economică a ministerului cu 40 de directori economici din țară. Dacă se face o eficientizare, cred că și comunicarea va fi mai bună”, a afirmat Marcel Vela.
Întrebat dacă și la Poliție s-ar putea urma acest model, Vela a spus că nu vrea să se pronunțe pentru a nu influența. „Las să fie democrație, să vină dânșii cu propuneri și la final propunerile vor fi puse pe masă și toți vom trage o linie”.

Chestionat despre nemulțumirile sindicatelor din Poliție, care au reclamat că nu au fost consultate, ministrul de Interne a spus că va avea discuții cu sindicatele în această săptămână, după ce va primi propunerile de la instituții. „A fost o speculație, ca să nu zic o diversiune a sindicaliștilor ca să își mai facă imagine pentru că unii doresc să candideze la Parlament”.
Ministrul de Interne a susținut, duminică, la Digi 24, că reorganizarea structurilor din MAI nu va duce la concedieri, ci „este vorba strict de managementul instituţiei, care ţine de managerii din minister”.
El a spus că, în urma unui audit, a constatat că la Jandarmerie „se suprapun sarcini”. „Am constatat că este o nevoie acută de a regândi, a veni cu propuneri, a eficientiza Ministerul Afacerilor Interne. Am generat o discuţie cu toate structurile pentru a găsi cele mai bune formule”, afirma ministrul.
Vela a vorbit şi despre eventualitatea de a grupa, în anumite domenii, mai multe judeţe sub o singură structură: „Trebuie să recunoaştem – România în prezent este încă organizată după reforma administrativă făcută de Ceauşescu în 1968, cu multe judeţe, cu multe structuri, iar eu îmi doresc o eficientizare a managementului operaţional, a comunicării şi la Jandarmerie chiar cred că ar fi o variantă bună să se organizeze sub formă regională – mai multe judeţe sub o singură structură”.
Sursa: hotnews.ro
Facebook Comments