Încă un concurent s-a retras. Doar 12 piese, în semifinala Eurovision de la Arad

by Andreea Radu

Încă o retragere din competiţia Eurovision România lasă numai 12 piese în cea de-a doua semifinală, pentru spectacolul de la Arad, duminică, ultimul pas înaintea finalei naţionale, arată un comunicat remis MEDIAFAX. Potrivit comunicatului TVR, Xandra, care a fost iniţial selectată în semifinale cu piesa „Independent”, a decis să se retragă din concurs. Înaintea stabilirii semifinalelor, din competiţia naţională s-au mai retras Dan Bittman şi Mihai Trăistariu.

Etapa semifinalelor selecţiei naţionale se încheie duminică, la Arad, cu al doilea show al ediţiei din acest an a Eurovision România.

Numele primilor şase finalişti ai concursului a fost aflat la Iaşi, iar, la finalul celei de-a doua săptămâni din februarie, emoţiile se vor risipi şi pentru ceilalţi 12 semifinalişti. Aceştia vor urca pe scena amenajată la Sala Sporturilor „Victoria” din Arad, iar juriul naţional şi publicul îi vor alege pe cei care merg mai departe în marea finală.

Ordinea intrării în concurs a fost stabilită de echipa de producţie. Criteriile care au stat la baza acesteia ţin de conceptul show-ului, regizorul Dan Manoliu alternând, în desfăşurătorul semifinalei, genurile abordate de concurenţi.

În semifinala de la Arad vor fi prezentate pe scenă, pe rând, piesele „Ielele”, cu 2Gents, compusă de Alexandru Ioan Antonescu, Cătălin Tamazlicaru, Ciprian Rogojan, Doru Todoruţ, pe versuri de Alexandru Ioan Antonescu, „Tears”, cu Georgy, muzica de Valentin Muntean şi text de Claire Avakian, „Right now”, interpretat de Olivier Kaye, muzica Ovidiu Jacobsen, Shani Kfir şi Rasmus Bosse, versuri de Ovidiu Jacobsen şi Shani Kfir, „Discrete”, de Xonia, cu muzica şi versurile semnate de Leticia Ascencio, John Scott Mulchaey, Edliberto Mendez, Rebecca Kathleen Creighton şi George-Emanuel Călin, „Make Me Your Man”, cu TMW, pe muzică de Adrian Câmpurean, Adrian-Radu Rusu, Eduard Cîrcotă pe versuri de Adrian Câmpurean, „Give Up Now”, cântată de Johnny Bădulescu, compusă de Rob Price, „High Heels On”, cu trupa Echoes, muzică Liviu Elekes şi Claudiu Dănăilă, pe versuri de Claudiu Dănăilă şi Pavel Petricenco, „Your Journey”, cu Aldo Blaga, care a şi compus melodia şi versurile alături de Olivier Bassil şi Nicoleta Roman, „D a i n a”, cântată de Letiţia Moisescu & Sensibil Balkan, pe muzica semnată de Mihai Ogăşanu, Marian Enache şi versuri de Roni-Cristiana Cazacu şi Letiţia Moisescu, „Dear Father”, adusă pe scenă de Laura Bretan, compusă de Mihai Alexandru, pe versurile Alexei Niculae, „On a Sunday”, cântată de Ester Peony, pe muzică de Ester Alexandra Creţu şi Alexandru Şerbu, pe versuri de Ioana Victoria Badea, „Renegades”, cu Linda Teodosiu, compusă de Jonas Thander, pe versuri de Rachel Suter şi Frank Giustra.

Facebook Comments