Înalta Curte a anulat condamnarea lui Dan Șova. Dosarul se rejudecă

by Florian Popa

Dan Şova a scăpat de pedeapsa cu executare iar dosarul său va fi reluat de la zero. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca dosarul să se rejudece pe data de 15 aprilie, conform antena3.ro.

„Admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat Şova Dan Coman împotriva deciziei penale nr. 108 din 20 iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 3174/1/2017. Desfiinţează în parte decizia penală contestată, numai în ceea ce îl priveşte pe contestatorul condamnat Şova Dan Coman. Anulează toate formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 506 din 25 septembrie 2017 pronunţată de Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 526/1/2016, rămasă definitivă prin decizia penală sus – menţionată, numai în ceea ce îl priveşte pe contestatorul condamnat Şova Dan Coman. Fixează termen pentru rejudecarea cauzei la 15 aprilie 2019, Sala Secţiilor Unite, pentru când se va cita inculpatul Şova Dan Coman la adresele indicate în dosar. Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale contestate”, se arată în decizia Instanţei supreme.

Decizia este definitivă şi vine după ce fostul politician a depus o contestaţie în anulare în scandalul completurilor ilegale.

În iunie 2018, Dan Şova a fost condamnat de către Instanţa supremă definitiv la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul CET Govora pentru trafic de influenţă.

Facebook Comments