IN ATENTIA DNA: LICITATIE CU CANTEC PENTRU PALATUL CULTURAL. CNSC CERE DIN NOU REEVALUARE OFERTELOR

by Cosmin Mihuta

Reabilitarea Palatului Cultural Arad bate pasul pe loc de vreo doi ani de zile. Deși mai marii primăriei ne anunță din șase în șase luni că sunt gata să înceapă lucrările, instituțiile statului dau totul peste cap, fiindcă la mijloc pare a fi o afacere cu puternic iz de corupție. Așa se face că ne aflăm la a doua licitație pentru „Reabilitare învelitoare, faţadă principală şi sală spectacole la Filarmonica de Stat Arad“ și pentru a doua oară licitația este blocată din cauza neregulilor.

Anul trecut, acest proiect al Primăriei Arad a avut parte numai de contestații și procese, după ce comisia de licitație a dat câștigător o firmă din Drobeta Turnu Severin, Kasdum-GF SRL. Licitația a fost contestată de arădenii de la Tehnodomus, iar până la urmă cazul a ajuns în instanță. În 23 octombrie 2014, Curtea de Apel Timișoara a dat câștig de cauză celor de la Tehnodomus, astfel că Primăria Arad a fost nevoită să reia procedura. Deși în 29 octombrie, reprezentanții Primăriei Arad ne asigurau că s-a semnat contractul ?!

Astfel, s-a reluat procedura, iar câștigător a ieșit, ia ghiciți … Kasdum – GF SRL. Pentru a doua oară, cei de la Tehnodomus au contestat licitația la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, care le-a dat câștig de cauză, semn că această licitație miroase extrem de urât. În 07.05.2015, prin decizia nr. 610/C6/485, CNSC a admis „contestaţia formulată de către S.C. TEHNODOMUS S.A. și a anulat raportul procedurii de atribuire în partea referitoare la oferta depusă de către S.C. KASDUM –GF S.R.L. precum şi actele subsecvente acestuia şi dispune reevaluarea ofertei în cauză, cu respectarea Deciziei civile nr. 8769 din 23.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi a considerentelor din prezenta motivare, în termen de 10 zile de la primirea Deciziei, procedura urmând a fi, astfel, continuată“.

De asemenea, CNSC admite cererea de obligare a autorităţii contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluţionarea contestaţiei, formulată de către contestator, şi obligă MUNICIPIUL ARAD la plata, către S.C. TEHNODOMUS S.A. a sumei de 5.332 lei“.
Cu alte cuvinte, nu numai că cei din Primăria Arad au „învârtit“ de două ori licitația pentru reabilitarea Palatului Cultural, ba mai și plătesc peste 5.000 de lei pentru incompetența comisiei sau, posibil, pentru interesele unora care par că impun comisiei același câștigător.
Când am auzit prima dată de acest subiect, n-am putut să nu ne întrebăm cum se face că cei de la Kasdum-GF sunt veșnic câștigători. O fi vreo combinație la mijloc ? Există interese dinspre mai marii primăriei ? A fost vreo comandă pentru membrii comisiei de licitație ? La această ultimă întrebare vor răspunde, sperăm, cei din comisie, dacă cineva o să îndrăznească să-i întrebe.
Până atunci, noi vă prezentăm ce am reușit să aflăm despre firma Kasdum – GF. Conform afirmațiilor cunoscutului om de afaceri timișorean Georgică Cornu, dar și conform presei timișorene, firma este condusă din umbră de un anume Lucian Caraiman. Recent ieșit din pușcărie, unde a stat pentru fapte de corupție în dosarul Electrica, Caraiman nu este altcineva decât fosta mână dreaptă a lui Georgică Cornu. Mai mult (și mai important, spunem noi), același Lucian Caraiman e apropiat de Florin Pașca, (ex)vecinul de duplex al primarului Gheorghe Falcă, cel care reprezenta la Arad firmele Confort și Conar. În perioada 2008-2012, cuplul de aur al lui Cornu, Caraiman – Pașca, rădea tot ce însemna licitație importantă în județul Arad și în municipiu, mai ales pe fonduri europene. Licitații de milioane de euro au fost câștigate de Confort sau Conar, în acea perioadă, în care curgea lapte și miere.
Acum, după ce Cornu a intrat în contact cu DNA, DIICOT, cu insolvența și alte probleme, se pare că afacerile din Arad au fost „preluate“ de această firmă Kasdum-GF, dar și de o anumită firmă Univro, a (ex)vecinului de duplex, firme care, din nou, sunt abondate la licitații importante. Iar licitația de la Palatul Cultural este un exemplu cât se poate de grăitor și cât se poate de urât mirositor.
Poate instituțiile statului, domnii de la SRI, de la DNA, își întorc privirile și spre aceste licitații, fiindcă la mijloc e vorba de milioane de euro, o sumă destul de mare încât cazul să intre în atenția lor. Iar dacă cei în drept ar mai asculta puțin niște telefoane (asta dacă au liber de sus), dacă s-ar uita pe niște transferuri bancare, dacă ar urmări niște întâlniri, suntem siguri că vor afla lucruri extrem de interesante, iar cazul s-ar rezolva foarte ușor. Am auzit și noi că (ex)vecinul de duplex s-ar da amic cu generalul Coldea, sau că primarul Falcă invocă des numele președintelui Iohannis, dar ăsta nu e un motiv ca oamenii legii să se teamă și să nu-și facă datoria. Mai ales când avem de a face cu astfel de licitații, care sfidează bunul simț. Suntem convinși că și în SRI, ca și în DNA, sunt oameni curajoși, care vor trece peste falsa protecție pe care unii o invocă și-și vor face datoria așa cum scrie la carte.
P.S.Lucian Caraiman a fost reținut joi dimineață. Urmează prietenii lui din Arad?
cosmin.mihuta@livearad.ro
Facebook Comments