IN 2010, FALCA CEREA MODERNIZAREA PARCULUI EMINESCU, ACUM PROPUNE DISTRUGEREA LUI

by Cosmin Mihuta

Subiectul parcării ce urmează să fie construită pe locul Parcului Eminescu stârneşte polemici şi în pragul Anului Nou. După ce zilele trecute s-au strâns semnături împotriva acestui proiect, printr-o petiţie online, astăzi fostul consilier local Claudiu Cristea îl desfiinţează efectiv pe primarul Gheorghe Falcă, cel care acum trei ani mai că nu plângea de grija parcului, iar astăzi e gata să-l desfiinţeze. Iată ce scrie Claudiu Cristea pe blogul său personal:

„Parcul Eminescu e pe cale de a fi desființat și transformat într-o parcare acoperită cu beton armat peste care s-ar planta iarbă și tufe. Tavanul parcării va coincide cu cota digului Mureșului. Gheorghe Falcă ne asigură că orașul musai are nevoie de această investiție. Mai mult, el invocă masterplanul de circulație aprobat în 2010 deși acel document (pe care-l cunosc bine) nu vorbește de nici o parcare în parcul Eminescu ci în cu totul altă parte — sub piața Primăriei.

Nici nu bănuiți că, la un an de la aprobarea masterplanului, același primar, mare strateg și vizionar, a cerut consiliului local să aprobe un studiu de fezabilitate prin care să „reabiliteze și modernizeze” Parcul Eminescu.

Cum? Dorea să modernizeze același parc pe care acum vrea să-l desființeze? Exact!

Acum 3 ani, în decembrie 2011, primarul Falcă cerea Consiliului Local Arad să aprobe modernizarea Parcului Eminescu. Astfel se năștea Hotărârea 315 din 28 decembrie 2011 prin care parcul central al orașului urma să să fie „reabilitat” și „modernizat”. E un deliciu astăzi să citez expunerea de motive a primarului:

„Proiectul Reabilitare și modernizare parc Mihail Eminescu din Municipiul Arad intenționează să ofere atât locuitorilor cât și celor care sunt în trecere un spațiu estetic vizual și util în același timp dacă ținem cont că arborii sunt surse vii și sigure de oxigenul de care avem atâta nevoie” (Primar Gheorghe Falcă, Expunere de motive — Hotărârea 315/2011)

Vai, vai, vai, câtă grijă acordată spațiilor verzi. Emoționant. Câtă atenție pentru arborii care sunt „surse vii și sigure de oxigenul de care avem atâta nevoie”.

La nici 3 ani de la acestă magistrală expunere de motive în favoarea aerului curat, spațiilor verzi, a arborilor seculari domnul primar, mare vizionar și strateg, vine și ne propune, nici mai mult nici mai puțin, decât desființarea acestei oaze și înlocuirea ei cu o parcare?

Curat caraghioz! Curat mișel! Curat murdar!

Cum vine asta? Ce administrație e asta care finanțează un studiu de fezabilitate, îl aprobă, iar după câțiva ani îl neagă printr-un alt studiu, de asemenea finanțat, de asemenea aprobat? Pentru cei care se mai îndoiesc: aceasta este adevărata față a administrației Falcă. O administrație dominată de arbitrariu, diletantism, clientelism și, veți vedea, ilegalități“.

Facebook Comments