ILIE CHESA, MAI POPULAR CA FALCA, TOLEA SI BOGHICEVICI LA UN LOC

by Sida Voicu
chesaIlie Cheşa, prim-vicepreşedinte al organizaţiei municipale PSD Arad, a reuşit performanţa de a-l învinge la scor pe primarul Aradului, Gheorghe Falcă, într-un concurs realizat de un site arădean de ştiri. La finalul concursului derulat în perioada 17 decembrie-1 februarie, Ilie Cheşa a reuşit să se situeze pe primul loc la categoria „Cel mai popular politician“, cu 958 de voturi, devansându-l clar pe primarul Gheorghe Falcă, care a reuşit să strângă doar 543 de voturi. De altfel, Ilie Chesa a primit cam tot atâtea voturi cât au avut împreună Falcă, Adrian Ţolea (278) şi Claudia Boghicevici (177).
„Vreau să le mulțumesc pe această cale tuturor arădenilor care în aceste zile au demonstrat că se poate. Tuturor celor care mi-au dat votul de încredere în fața actualului primar al Aradului și al echipei PDL, oameni care au demontat mitul „nemuritorului”. Cu ajutorul vostru am dovedit că schimbarea se poate realiza și sunt sigur ca zilele lui sunt numărate la primăria Arad, precum și zilele președintelui sunt numărate la Cotroceni! Numai împreună vom reuși! Dumnezeu să ne ajute!“, a scris pe pagina sa de Facebook Ilie Cheşa.

 

Facebook Comments