ICIM ÎŞI CUNOAŞTE PROGRAMUL. PRIMUL MECI AL SEZONULUI, LA CLUJ

by Sorin Haut

Univ.Goldiş ICIM îşi cunoaşte programul competiţional în noul sezon al Ligii Naţionale de baschet. Conform tragerii la sorţi efectuate la sediul Federaţiei, “galben-albastrele” vor debuta în viitoarea stagiune sub Tîmpa, într-un meci cu CSU Olimpia, programat pe 23 septembrie. Urmează, apoi, în etapele a doua şi a treia, meciuri acasă cu Poli Iaşi (27 septembrie) şi la Danzio Timişoara (1 octombrie). Pe 8 octombrie e programat la Arad derby-ul cu campioana en-titre, Sepsi Sfântu Gheorghe, urmat de o etapă liberă. Etapa a şasea aduce la Arad, pe 22 octombrie, rivala tradiţională, CSM Târgovişte.
În continuare, programul e următorul: în deplasare la Univ.Cluj (29 octombrie), acasă cu CSB Alexandria (5 noiembrie), acasă cu CSU Alba Iulia (27 noiembrie), în deplasare la Phoenix Galaţi (3 decembrie) şi tot în deplasare la Sirius Târgu Mureş (10 decembrie). Sezonul în baschetul feminin românesc va începe însă pe 15 septembrie, atunci când arădencele vor evolua în primul tur al Cupei României, pe terenul Universităţii Cluj-Napoca. Returul cu studentele pregătite de Dragan Petricevic e programat pe 19 septembrie, la Arad, jucându-se în dublă manşă.

Facebook Comments