ICIM a învins Sirius, în debutul grupei a doua valorice

by Sorin Haut

Aflată în ingrata postură de a evolua în grupa valorică 7-10 a Ligii Naţionale de baschet, Univ.Goldiş ICIM are ocazia să exerseze în vederea play-off-ului. În primul meci, disputat în Polivalenta arădeană, „galben-albastrele” au dispus fără probleme de Sirius Târgu Mureş, scor 89-62 (26-19, 23-11, 24-18, 16-14). Având în faţă una din cele două codaşe ale campionatului, arădencele au experimentat, iar antrenorul Bogdan Bulj a încercat diferite formule, pentru a le acorda minute şi jucătoarelor care au evoluat mai puţin în prima fază a sezonului.
Cu Hadzovic în zi de graţie, ICIM-ul s-a distanţat decisiv la pauza mare, iar până la final s-a concretizat o victorie clară, ce nu necesită prea multe comentarii. Pentru Univ.Goldiş ICIM au jucat: Hadzovic 28 (2×3), Stroman 17 (1×3), Karakasevic 10, Pasic 9 (1×3), McGuire 7, Mercea 7 (1×3), Nagy 4, Moraru 3 (1×3), Szocs 2 şi Demeter 2.

Facebook Comments