Ibericele au făcut show mondial! Vezi meciurile de sâmbătă

by Sorin Haut

Selecţionatele Portugaliei şi Spaniei, ultimele două campioane europene, au terminat la egalitate, 3-3 (2-1), în primul meci tare al Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, vineri seara, pe Stadionul Fişt din Soci, în Grupa B a competiţiei.

Meciul, contând pentru prima etapă a grupei B, s-a ridicat la nivelul aşteptărilor din punctul de vedere al spectacolului şi nu numai. Golurile lusitanilor au fost marcate de Cristiano Ronaldo (4 – penalty, 44, 88), în timp ce pentru spanioli au înscris Diego Costa (24, 55) şi Nacho (58).

Ronaldo a ajuns la 6 goluri marcate în 14 meciuri la Cupa Mondială, el fiind golgheter la turneul fin Rusia în acest moment.

În celălalt meci al grupei B de la Mondial, Iranul a învins Marocul cu 1-0. Echipa Melli a smuls victoria la ultima sa fază de atac (90+5), graţie autogolului marcat de Aziz Bouhaddouz.

Ronaldo e deja golgheter: hatrick cu Spania!

Următoarele meciuri din grupă vor avea loc miercuri 20 iunie, Portugalia – Maroc, la Moscova (stadionul Lujniki) şi Iran – Spania, la Kazan (Kazan Arena).

Tot vineri, selecţionata Uruguayului a învins greu formaţia Egiptului, cu scorul de 1-0 (0-0), pe Ekaterinburg Arena, în grupa A a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia. Sud-americanii au marcat târziu, în minutul 89, prin fundaşul Jose Maria Gimenez, cu capul, din centrarea lui Carlos Sanchez.

În celălalt meci din grupă, Rusia a surclasat Arabia Saudită cu 5-0, joi, în deschiderea competiţiei.Marţi, Rusia va înfrunta Egiptul la Sankt Petersburg, iar Uruguayul va juca miercuri cu Arabia Saudită, la Rostov pe Don.

Sâmbătă, 16 iunie, sunt programate patru meciuri la Campionatul Mondial, după următorul program: ora 13: Franţa – Australia (grupa C), ora 16: Argentina -Islanda (grupa D), ora 19: Peru – Danemarca (grupa C), ora 22: Croaţia – Nigeria (grupa D). Toate meciurile sunt transmise în direct de TVR 1 şi TVR HD.

Facebook Comments