Astăzi Hristos a biruit moartea, prin propria moarte, rupând legăturile iadului!
“Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, iar celor din morminte viață dăruindu-le!” este cântarea care a răsunat la miezul nopții în toate colțurile lumii și care rezumă esența acestei sfinte sărbători fără de care mântuirea noastră nu ar fi fost posibilă.
Ce dar poate fi mai frumos și minunat decât “dăruirea vieții”? Învierea Domnului sau Paștele este centrul creștinismului! Paștele este întotdeauna sfârșitul și întotdeauna începutul pentru că trăim după Paște și mergem spre Paște! Paștele (care în traducere înseamnă “trecere”) este ziua în care Dumnezeu a adus la început lumea, dintru neființă întru ființă! Dar, oare, în plan personal ce înseamnă Învierea? Ce trezește în inimile noastre? Reușim, oare, să trecem și dincolo de simpla participare la slujbe și bucuria strângerii în jurul mesei alături de cei dragi? Pentru că, dacă participăm la toate slujbele, ținem chiar și post, facem și rugăciuni, însă noi continuăm să fim posomorâți și lipsiți de dragoste atunci cu siguranță nu am înțeles nimic din sacrificiul făcut de Mântuitorul pentru noi pe Cruce și marele dar al Învierii.
Învierea este, de fapt, revenirea la dragoste, acel sentiment uman care te armonizează cu lumea și te desăvârșește interior, făcându-te să îți simți brațele atât de mari cât să cuprinzi în ele lumea toată! Dacă în Sfânta Noapte a Învierii, când auzim “Veniți de luați lumină!”, odată cu lumina înviază în noi și dragostea față de Dumnezeu, oameni, animale și natură, putem spune, fără a minți: “HRISTOS A ÎNVIAT!”. Da!, dacă odată ajunși la casele noastre cu Sfânta Lumină ne reamintim cuvinte precum dragostea, armonia, bunătatea, bucuria și pacea, atunci DA, HRISTOS A INVIAT!, și mai avem șansa unei lumi mai bune!
Doamne ajută!
Monahul Serafim (Schitul Moneasa)
