Hramul Schitului Tămand, din Protopopiatul Ineu

by Florian Popa

Duminiă, 2 iulie, când Biserica prăznuieşte Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne şi pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, aşezământul monahal din Tămand, protopopiatul Ineu şi-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, un sobor de şapte preoţi sub protia părintelui Iustin Popovici, consilier cultural al Arhiepiscopiei Aradului, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, în prezenţa obştii monahale de maici şi a numeroşi credincioşi veniţi din împrejurimi. Din soborul slujitor a făcut parte şi părintele Gabriel Mariş, consilier eparhial în cadrul Sectorului social al Centrului Eparhial.

În cuvântul de învăţătură adresat pelerinilor prezenţi, părintele consilier Iustin Popovici a explicat pericopa evanghelică despre vindecarea slugii sutaşului (Matei 8, 5-13), din această Duminică a 4-a după Rusalii. De asemenea, părintele a evidenţiat misiunea pe care o are de îndeplinit acest lăcaş monahal, şi anume, aceea de a purta de grijă faţă de bătrâni şi suferinzi, precum îi este şi destinaţia. Totodată, părintele a explicat şi istoria descoperirii minunate şi a aşezării în biserica Vlaherne a Cinstitului Veşmânt al Preacuratei Născătoare de Dumnezeu.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost oferite de către corul mixt al Parohiei Ortodoxe Seleuş, aflat în misiune la Schitul de la Tămand, însoţiţi fiind de către preot paroh Ştefăniţă Muţ.

Părintele Ciprian Tripa, duhovnicul schitului, a adus mulţumire Bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru această frumoasă zi de sărbătoare, precum şi preoţilor şi credincioşilor prezenţi.

Monahia Serafima, stareţa schitului, a oferit tuturor celor prezenţi o agapă creştinească în cinstea hramului.

Aşezământul monahal social din Tămand îşi sărbătoreşte anul acesta hramul pentru a opta oară.

***

Schitul Tămand a fost înfiinţat în anul 2009, cu binecuvântarea şi prin purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Timotei, pe terenul primit de către Arhiepiscopia Aradului  din partea Consiliului Judeţean Arad, în urma desfiinţării Spitalului social de bătrâni, care a funcţionat aici. Încă din anul 2003, în cadrul programului eparhial  de acordare a asistenţei sociale în spitale, a fost edificată aici o biserică de lemn în stil maramureşan, deservită de către preoţii din împrejurimi. După  infiinţarea schitului, în incintă au fost amenajate chilii şi alte clădiri anexe, locuri de cazare pentru iniţierea de tabere pentru tineri în vremea verii şi a unui Centru Respiro pentru copii cu autism în restul anului.

Student teolog Andrei Dimitriu

Facebook Comments