Halep s-a calificat în finală la Roma

by Andreea Radu

Simona Halep s-a calificat în finala turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale în valoare de 3.351.729 dolari, învingând-o în trei seturi, 4-6, 6-1, 6-4, pe rusoaica Maria Şarapova, într-o partidă disputată sâmbătă la Foro Italico, transmite agerpres.ro.

Halep (27 ani) a obţinut cu această ocazie a doua sa victorie consecutivă în faţa Mariei Şarapova, în faţa căreia s-a impus şi anul trecut la Beijing, după ce rusoaica reuşise să câştige până atunci toate cele şapte partide disputate împotriva româncei.

Duminică, Simona Halep se va lupta pentru trofeu cu Elina Svitolina (23 ani), numărul 4 mondial, într-o reeditare a finalei din 2017 a turneului de la Roma, câştigată în trei seturi de ucraineancă (4-6, 7-5, 6-1).

Svitolina a învins-o sâmbătă, în prima semifinală, cu 6-4, 6-3, pe estoniana Anett Kontaveit.

Facebook Comments