Halep e văzută una din dezamăgirile de la Antipozi

by Sorin Haut

Simona Halep a jucat finala la Australian Open, anul trecut, dar specialiştii îi dau puţine şanse să repete parcursul reuşit în 2018 la Melbourne. Lunga perioadă de inactivitate, tradiţia nefavorabilă la primul Grand Slam al anului şi adversara din runda inaugurală, Kaia Kanepi, se numără printre motivele pentru care experţii de la tennis.com nu mizează pe liderul mondial.

Mai mult decât atât, doi dintre cei şase jurnalişti americani consideră că Halep ar putea părăsi turneul încă din primul tur.

„E cineva care o alege pe principala favorită pentru a câştiga primul ei meci? O întâlneşte pe Kaia Kanepi, o jucătoare cu un joc înfricoşător şi care a învins-o anul trecut în primul tur la US Open”, notează Steve Tignor.

„Româncei i-a fost repartizată o adversară brutală şi urmează să joace în meciul de deschidere împotriva lui Kanepi, o jucătoare care loveşte extrem de puternic. Ar putea fi obligată să le bată pe ambele surori Williams doar pentru a ajunge în sferturile de finală. Este genul de tragere la sorţi pe care o aşteaptă o jucătoare care nu e cap de serie, nu principala favorită”, a completat Ed McGrogan.

În opt prezenţe pe tabloul principal de la Australian Open, Simona Halep a fost eliminată în primul tur de patru ori, în 2012, 2013, 2016 şi 2017.

La fel de adevărat e că alţi doi jurnalişti ai sursei citate sunt convinşi că învinsa Simonei în finala de la Roland Garros, Sloane Stephens, va fi dezamăgirea turneului. Daria Kasatkina şi Caroline Wozniacki sunt celelalte alegeri.

Serena Williams este cea mai probabilă campioană la Melbourne, în opinia publicaţiei americane, în timp ce, la capitolul revelaţia turneului, părerile sunt împărţite între Qiang Wang, Belinda Bencic, Victoria Azarenka, Anett Kontaveit, Alaksandra Sasnovich şi Donna Vekic. (digisport.ro)

Facebook Comments