Halep are debut lejer la Australian Open. Copil, adversar greu

by Sorin Haut

Astăzi a fost o zi plină de emoţii pentru cele şase jucătoare care vor reprezenta România, pe tabloul principal de simplu de la Australian Open. Simona Halep este cap de serie numărul unu la Melbourne, dar a stat la mâna Mariei Sharapova. Sportiva din Rusia, alături de Roger Federer, campionul de anul trecut de de la Antipozi, au fost cei care au oficiat tragerea la sorți. Pe lângă Halep, jucătoarea de la care fanii români au cele mai mari aşteptări, ţara noastră mai e reprezentată de alte 8 sportive. Cinci dintre ele sunt calificate direct pe tabloul principal, alte trei joacă tururi preliminare. Pe tabloul de simplu vor participa Simona Halep (1 WTA), Sorana Cîrstea (37 WTA), Irina Begu (40 WTA), Monica Niculescu (85 WTA), Mihaela Buzărnescu (57 WTA) și Ana Bogdan (107 WTA).
O puștoaică australiancă, prima adversară
Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Australian Open: Aiava Destanee (Australia), o jucătoare de 17 ani aflată pe locul 193 WTA, care a beneficiat de un wild-card. În turul secund, românca va întâlni învingătoarea din meciul Eugenie Bouchard – Oceane Dodin, astfel de că debutul se anunță lejer pentru liderul mondial. Abia în turul trei ar putea apărea prima adversară importantă, cehoaica Petra Kvitova. Nu același lucru se poate spune despre celelalte românce: Mihaela Buzărnescu va juca în turul 1 contra danezei Caroline Wozniacki, a doua jucătoare a lumii. Ana Bogdan a nimerit peste Kristina Mladenovic (Franţa), iar Sorana Cîrstea o va înfrunta pe Zarina Diyas (Kazahstan). Irina Begu va debuta cu un meci contra rusoaicei Ekaterina Makarova, iar Monica Niculescu va juca împotriva germancei Mona Barthel.
Copil joacă în primul tur cu francezul Simon
Singurul român prezent direct pe tabloul principal de simplu, arădeanul Marius Copil (93 ATP), nu a avut parte de sorți norocoși, urmând să joace în turul 1 contra francezului Gilles Simon (57 ATP). Tiafoe – Del Potro, Querrey – Feliciano Lopez, Berdych – De Minaur, Ferrer – Rublev, Tsitsipas – Shapovalov, Djokovic – Young şi Mischa Zverev – Chung sunt printre cele mai interesante meciuri ale turului 1 de pe tabloul masculin. Slovenul Aljaz Bedene va fi primul adversar al lui Roger Federer, iar favoritul principal de pe tabloul masculin, Rafael Nadal, va debuta cu un meci contra dominicanului Victor Estrella Burgos.

Facebook Comments