Gropile de pe Arad – Șiria sunt semnalizate cu … crengi

by Cosmin Mihuta

Cel mai circulat drum județean reprezintă un coșmar pentru miile de arădeni care-l parcurg în fiecare zi. De la o săptămână la alta, pe acest drum apar zeci de gropi, care mai de care mai adânci și mai periculoase pentru șoferi. Dacă autoritățile sunt nepăsătoare și de cel puțin 14 ani ridică din umeri când li se cere un răspuns cu privire la starea acestui drum, cetățenii caută soluții pentru ca mașinile arădenilor să aibă cât mai puțin de suferit.

Astfel, s-a ajuns în situația ca în gropile de pe Arad – Șiria să fie puse crengi, cu veste reflectorizante în vârf, pentru a-i atenționa pe șoferi că sunt în pericol să-și „rupă“ mașinile în craterele respective. Cratere apărute în condițiile în care am avut o iarnă blândă, cu temperaturi nu mai mici de -5, – 6 grade, fără ninsori. În ciuda vremii favorabile, asfaltul a cedat, semn că reparațiile de anul trecut, de acum doi ani, trei ani au fost așa cum ne-am obișnuit, adică de mântuială.

Nu ne mai obosim să-i întrebăm pe domnii de la CJA de ce-și bat joc de arădenii care circulă pe acest drum. Suntem convinși că au mii de explicații. De la faptul că au depus proiecte pe fonduri europene, până la milioanele furate de PSD. Scuze se găsesc ușor, mai greu e să faci ceva concret cu acest drum, să arăți că nu te doare fix în cot de contribuabilii care au ghinionul să fie nevoiți să circule pe Arad – Șiria.

 

Foto – facebook

Facebook Comments