Goana după like-uri i-a adus unui bărbat doi ani de închisoare

by Dana B.

Un tată iresponsabil din capitala Algeriei, Alger, a fost condamnat la doi ani de închisoare, după ce şi-a ţinut copilul de doar câţiva ani pe geam, ameninţând că îi dă drumul dacă nu strânge 1000 de like-uri pe Facebook.

Reţelele de socializare sunt extrem de dăunătoare pentru mulţi, în sensul în care uită de viaţa socială în detrimentul prietenilor virtuali. Unii ajung însă în situaţii cu adevărat dramatice. Este cazul unui bărbat din Algeria, care, în tentativa de a îşi impresiona prietenii de pe Facebook, a recurs la un gest extrem.

Concret, el şi-a scos fiul pe fereastră la etajul 15 al blocului în care locuiesc şi l-a fotografiat, postând apoi pe reţeaua de socializare: „1000 de like-uri sau îi dau drumul!„. Imaginea a ajuns virală, iar organizaţiile pentru protecţia copilului au intrat pe fir, atrăgând atenţia autorităţilor.

 „Acesta nu este un tată, este un terorist„, a fost opinia lui Dalila Belkheir, un fervent activist pentru drepturile copiilor, care s-a ocupat cu mediatizarea cazului, pentru a trage un semnal de alarmă.

În cele din urmă, adus în faţa procurorilor, bărbatul iresponsabil s-a ales cu dosar penal, fiind condamnat la doi ani de închisoare. În plus, el a fost decăzut din drepturile părinteşti.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments