GIMNASTELE DE LA CSM ARAD AU IMPRESIONAT LA CUPA NADIA COMANECI

by Sorin Haut

Oneştiul a găzduit a treia ediţie a Cupei Nadia Comăneci la gimnastică artistică. Marea surpriză a competiţiei a furnizat-o Clubul Sportiv Municipal Arad, cu cele mai multe dintre gimnaste pe podium. CSM Arad, antrenori Ciprian Hegyi şi Carina Franiov, a obţinut 11 medalii, surclasând cluburi mult mai bine cotate, cum ar fi Dinamo Bucureşti şi Steaua Bucureşti. La întrecere au participat 70 de mici gimnaste (junioare III, nivel 1 şi 2) de la 12 cluburi din ţară, ele concurând în probe pe aparate şi individual compus. CSM Arad a punctat la categoria junioare III, nivel 1, prin Iasmina Neacşu, locul doi la paralele, Patria Lador şi Daria Goină, locurile doi şi trei la bârnă, Patricia Lador, locul întâi la sol şi Iasmina Neaşcu, locul trei la sol.

Au urcat de 11 ori pe podium

La junioare III, nivel 2, au urcat pe podium Daria Berar, locul doi la paralele, bârnă şi sol şi Cristina Vesa, locul trei la sol. La junioare III, nivel 1, Iasmina Neaşcu s-a clasat pe locul trei la individual compus, iar la junioare III, nivel 2, tot individual compus, Daria Berar s-a clasat prima. Cele două câştigătoare de la individual compus, nivel 1 şi 2, respectiv Miruna Cazan (CS Dinamo Bucureşti) şi Daria Berar (CSM Arad) au fost răsplătite fiecare cu câte o medalie cu chipul Nadiei Comăneci, o păpuşă Nadia, precum şi o bursă în valoare de 500 de euro. Următoarele clasate au primit şi ele burse, respectiv 150 euro, locul 2 şi 75 euro, locul 3.

Premii importante pentru medaliate

Bursele au fost oferite de Fundaţia Nadia Comăneci cu sprijinul partenerilor Dedeman şi Carrefour România. De asemenea, câştigătoarele primelor trei locuri la toate probele din competiţie au fost răsplătite cu premii constând în diplome, cărţi autobiografice ”Scrisori către o tânără gimnastă” – autor Nadia Comăneci, tricouri şi rucsacuri personalizate, în timp ce toate participantele la competiţie au primit tricouri personalizate şi câte o carte ”Scrisori către o tânără gimnastă”. Cupa ”Nadia Comăneci” este doar unul dintre proiectele iniţiate de Fundaţia Nadia Comăneci pentru susţinerea gimnasticii româneşti.

 

 

 

Facebook Comments