Ghinion! A vrut să fure două telefoane dintr-un imobil dar a fost prins în flagrant

by Dana B.

Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat în flagrant un tânăr, în timp ce fura dintr-un imobil.

Polițiștii cercetează un tânăr de 20 de ani, din județul Bihor, care, în seara zile de 20 iulie a.c., prin forțarea geamului, a pătruns într-un imobil de pe strada Onisifor Ghibu din municipiu, de unde a sustras două smartphone-uri.

Tânărul în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, ulterior fiind emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a tânărului în cauză, pe numele acestuia fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Facebook Comments