Ghinion! Au crezut că pot conduce și sub influența alcoolului, dar au fost prinși

by Dana B.

Polițiștii rutieri au depistat ieri, în trafic, pe raza municipiului, doi bărbați care au condus sub influența alcoolului.

Astfel, polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat, pe strada Tarafului, un tânăr de 26 ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere. Fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,63 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele celui în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a deține permis de conducere și sub influența alcoolului.

Tot sub influența alcoolului a fost depistat, de polițiștii Biroului Rutier, un bărbat de 51 de ani, din Arad, în timp ce conducea în Piața Mihai Viteazu un autoturism, având o alcoolemie de 0,91 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența alcoolului.

 

Facebook Comments