GAZ STINS IN PODGORIE! SOIMII PINCOTA A INVINS MEDIASUL CU 2-1

by Sorin Haut

Şoimii Pîncota continuă să surprindă plăcut în Liga a II-a, trupa lui Ionuţ Popa furnizând astăzi surpriza etapei intermediare din B2”. Echipa din Podgorie a obţinut o victorie importantă, scor 2-1 (2-0), cu Gaz Metan Mediaş, nimeni alta decât principala favorită la promovare din serie. „Alb-negrii” au făcut un meci tactic excelent, dovedind maturitate, pragmatism dar şi mult sacrificiu. Pirtea a deschis scorul în minutul 29, cu un vole frumos de la 17 metri, pentru ca în minutul 42 Dragalina să stabilească scorul pauzei, cu o reluare din patru metri, la colţul lung, în urma unei acţiuni create de Issa.

Pirtea şi Dragalina – marcatori

Medieşenii nu au mai avut ce pierde şi s-au aruncat în atac în repriza secundă, lovindu-se însă de bravul Irimia, care a făcut minuni în poartă. Veteranul Pîncotei s-a remarcat la şuturile lui Elton, Vitinho şi Figliomeni, fiind învins abia în al doilea minut al prelungirilor, atunci când Vitinho a marcat din patru metri, după o centrare a lui Buzean. Victorie extrem de preţioasă, care reaprinde speranţele „şoimilor” pentru play-off.

Irimia a făcut minuni în poartă

De cealaltă parte, Gaz Metan pare a intra din nou într-o criză de rezultate, după a doua înfrângere la rând, prima consemnată săptămâna trecută, la Tărlungeni. Ionuţ Popa a început meciul în formula: Irimia – Dan, Pascariu, Dubeștean (93 Traore), Siminic – Pavel – Leucuța, Issa, Fuchs, Pirtea (83 Farcaş) – Dragalina (90 Cuedan).

Facebook Comments