GABRIEL COTABITA AR PUTEA FI DECONECTAT DE LA APARATE IN ACEASTA SEARA

by webeditor

Starea artistului nu s-a ameliorat nici după două săptămâni de când se află în comă profundă la Spitalul de Urgenţă Floreasca. O comisie formată din medicii care l-au îngrijit în această perioadă s-ar fi întrunit joi seară şi, după îndelungi discuţii, ar fi ajuns la concluzia că misiunea lor s-a încheiat.

Doctorii care îl îngrijesc pe Gabriel Cotabiţă au adunat toate datele obţinute în urma analizelor şi observaţiilor medicale din aceste două săptămâni în care pacientul a fost în comă şi s-au întrunit, în cursul zilei de joi, într-o comisie care, se pare, a dezbătut timp de câteva ore situaţia medicală a artistului.

Concluzia la care ar fi ajuns, ne spun surse din spital, a fost cât se poate de dură: pacientul ar fi în comă de gradul IV, adică o comă profundă depăşită, ceea ce înseamnă moarte cerebrală. Din cauza tulburării de ritm cardiac, creierul pacientului ar fi fost inundat cu sânge, iar şansele pentru revenirea la viaţă ar fi zero. Doctorii ar fi anunţat deja familia că pacientul este în moarte cerebrală şi că, din punct de vedere medical, nu se mai poate face nimic pentru el.

Mama artistului nu poate accepta situaţia

“Se află în comă de gradul IV de două săptămâni, ceea ce înseamnă foarte mult. Este primul pacient care stă conectat la aparate în starea asta atât de mult. Medicii au luat în calcul deconectarea pacientului de la aparate, care ar trebui să se întâmple duminică seara. Pentru această decizie este nevoie însă de acordul familiei”, ne-a declarat o sursă apropiată comisiei medicale.

Din informaţiile existente, familia se opune vehement deconectării. “Mama lui Cotabiţă este în lacrimi şi nu concepe că fiul ei va sfârşi acum, pe patul de spital. Plânge continuu şi se roagă la Dumnezeu pentru o minune. În timp ce fiicele au înţeles situaţia şi chiar dacă le este greu, au spus că se vor gândi la acest moment, mama lui Cotabiţă nici nu vrea să audă de deconectare”, ne-a mai spus sursa noastră.

Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/exclusiv-vor-deconecteze-maine-seara-537174.html#ixzz3awiam3Ci

 

Facebook Comments