Fundaţia Româno-Germană din Arad a primit statutul de utilitate publică

by Florian Popa
Fundaţia Româno-Germană de Pregătire şi Perfecţionare Profesională Vladimirescu – Arad, care în ultimii 25 de ani s-a implicat activ în dezvoltarea competenţelor profesionale din România,  a primit statutul de utilitate publică.

Organizaţia nonguvernamentală asigură cursuri de calificare şi perfecţionare profesională în meserii cerute pe piaţa muncii, precum şi instruire antreprenorială şi consultanţă în afaceri.

Organizaţia dispune de resursele necesare desfăşurării mai multor tipuri de programe, respectiv: resurse umane (prin încheierea contractelor de prestări servicii cu persoane cu atribuţii de pregătire teoretică şi practică – formatori), resurse materiale (deţine ateliere proprii pentru tâmplărie manuală şi mecanică, confecţii îmbrăcăminte, instalaţii tehnico-sanitare, tapiţerie, construcţii, igiena corpului uman, prepararea şi servirea hranei) şi resurse financiare.

În perioada 1993 – 2017, au fost instruite 11.500 persoane, din care: 4.590 persoane au participat la cursuri de calificare şi 6.910 au participat la alte tipuri de cursuri (iniţiere, perfecţionare, specializare).

Fundaţia Româno-Germană de Pregătire şi Perfecţionare Profesională Vladimirescu – Arad a dezvoltat în mod constant parteneriate cu instituţii publice relevante (de interes judeţean/ local), precum şi cu fundaţii din ţară care activează în domeniul social.

Facebook Comments