FUMATUL IN PRIMELE TREI LUNI DE SARCINA, RISC MAJOR PENTRU BEBELUSI

by Paula Craciun

Pentru femeile care fumează în primele trei luni de sarcină, riscul ca bebeluşii să se nască cu malformaţii congenitale ale inimii este de la 20 până la 70 la sută mai mare, precizează un studiu realizat de Centrele de Control şi Prevenire a Îmbolnăvirilor din Statele Unite (CDC).

În opinia directorului medical al CDC, Adolfo Cornea, principalul autor al studiului, cercetarea a dovedit în premieră că există o asociere între obişnuinţa mamelor de a fuma în primul trimestru de sarcină şi malformaţiile congenitale ale inimii bebeluşilor. Aceste afecţiuni, care obstrucţionează fluxul de sânge din partea dreaptă a inimii spre plămâni, necesită o intervenţie chirurgicală, pentru ca bebeluşul să poată supravieţui.

Sursa: click.ro

Facebook Comments