FRF şi Paştele schimbă programul divizionarelor arădene

by Sorin Haut

Divizionarele arădene angrenate în competițiile organizate de FRF au aflat că trebuie să-și schimbe programul după anunțul Comitetului de Urgență al Federației Române de Fotbal.

Decizia a fost luată ținându-se cont de faptul că pe 17 aprilie e programată Adunarea Generală la Casa Fotbalului, unde prezența afiliaților e obligatorie, dar federalii vor să oprească fotbalul la nivelul ligilor doi și trei și în Sâmbăta Mare.

Iată mai jos anunțul integral publicat pe site-ul frf.ro:

”În conformitate cu dispozițiile art. 36 din Statutul Federației Române de Fotbal, Comitetul de Urgență compus din Răzvan Burleanu – președinte FRF, Gino Iorgulescu – prim-vicepreședinte FRF, Octavian Goga – vicepreședinte FRF, cu unanimitate de voturi Hotărârea Comitetului de Urgență al FRF din 28 martie 2019

– Aprobă referatul domnului Felix Grigore, manager Departament Competiții, și dispune modificarea programului competițional al Ligii 2 și al Ligii 3 astfel:

Liga 2

– Etapa 29 programată inițial la data de 13 aprilie 2019, se va disputa la data de 10 aprilie 2019.

– Etapa 30 programată inițial la data de 17 aprilie 2019, se va disputa la data de 13 aprilie 2019.

– Etapa 32 programată inițial sâmbătă, 27 aprilie 2019, se va disputa vineri, 26 aprilie 2019.

Liga 3

– Etapa 22 programată inițial la data de 13 aprilie 2019 se va disputa miercuri, 10 aprilie 2019.

– Etapa 23 programată inițial la data de 17 aprilie 2019 se va disputa sâmbătă, 13 aprilie 2019.

– Etapa 25 programată inițial vineri, 26 aprilie și sâmbătă, 27 aprilie 2019, se va disputa integral vineri, 26 aprilie 2019”.

Aplicat la formațiile arădene, noile date de disputare sunt următoarele

Liga 2

Etapa 29: UTA – Pandurii Tg. Jiu (10 aprilie)

Etapa a 30-a: Metaloglobus – UTA (13 aprilie)

Etapa a 32-a: UTA – Energeticianul (26 aprilie)

Liga 3-a

Etapa a 22-a: ACS Dumbrăvița – Gloria LT Cermei, Șoimii Lipova – Crișul Chișineu Criș, Național Sebiș – CS Hunedoara (10 aprilie)

Etapa a 23-a: Millenium Giarmata – Național Sebiș, CSM Lugoj – Șoimii Lipova, Crișul Chișineu Criș – ACS Dumbrăvița, Gloria LT Cermei – Industria Galda (13 aprilie)

Etapa a 25-a: Metalurgistul Cugir – Național Sebiș, Millenium Giarmata – Șoimii Lipova, Crișul Chișineu Criș – Gloria LT Cermei (26 aprilie).

Facebook Comments