Francisc Kempf (PSD): „Dictatura primarului Crișan de la Vladimirescu a luat sfârșit“

by Dana B.

Primarul comunei Vladimirescu, Ioan Crișan, a fost obișnuit în ultimii 14 ani să conducă după bunul plac destinele localităților pe care le are în administrare. Numai că acest lucru nu mai e posibil, după ce PNL a pierdut majoritatea în Consiliul local Vladimirescu, astfel că primarul Ioan Crișan va fi nevoit de acum înainte să se supună regulilor democratice.

„Domnul primar a fost obișnuit să nu respecte legea administrației publice locale, iar acest lucru l-a făcut și în ultima ședință de Consiliu local, când nu a pus la dispoziția consilierilor locali bugetul comunei în termenul prevăzut de lege. Documetația integrală aferantă ședinței  de Consiliul local trebuie să fie pusă la dispoziția consilierilor cu minim 5 zile înainte de ședința ordinară. Pentru a putea fi dezbătută în comisii, pentru a ne putea documenta și informa în mod corespunzător, pentru a putea veni cu amendamente la bugetul comunei Vladimirescu. Domnul primar a găsit de cuviință ca bugetul să fie prezentat doar luni în comisii, urmând ca marți să-l și votăm. Așa ceva este inadmisibil! Să creezi presiuni asupra consilierilor, ca să voteze bugetul fără să-l studieze, doar din dorința primarului de a-și pune în practică interesele personale ! Opoziția din consiliul local a funcționat în unanimitate, s-a abținut de la vot și astfel ședința ordinară pentru bugetul comunei s-a amânat pentru joi, astfel încât consilierii opoziției să poată să pregătească amendamente la acest proiect. Primarul Ioan Crișan trebuie să înțeleagă că vremea dictaturii în Primăria Vladimirescu s-a încheiat. Nu mai deține nici măcar majoritatea simplă în consiliu și astfel trebuie să respecte și deciziile și amendamentele consilierilor din opoziție. Cu alte cuvinte, domnul primar Ioan Crișan trebuie să respecte votul dat de cetățeni majorității PSD – Noua Dreaptă – ALDE și, totodată, să ne respecte pe noi, consilierii locali care am fost trimiși de locuitorii comunei în Consiliul local să le apărăm interesele“, declară consilierul Francisc Kempf, președintele PSD Vladimirescu.

 

Facebook Comments