(FOTO) Un proiectil exploziv a fost distrus la marginea localității Târnova

by Andreea Radu

Ieri, 12 aprilie, în urma unui anunț la 112, echipa pirotehnică a ISU ARAD s-a deplasat în afara localității Târnova unde în urma unor lucrări agricole a fost găsit un proiectil. Misiunea părea de rutină dar când a ajuns la fața locului echipa pirotehnică și-a dat seama că lucrurile sunt mult mai complicate.
Proiectilul exploziv perforant cal.100 mm, avea focosul deșurubat și deteriorat prezentând risc pentru ridicare și transport.
A fost luată decizia distrugerii la fața locului iar cu sprijinul colegilor de la poliție a fost asigurată paza muniției peste noapte.
În această dimineață, echipa pirotehnică formată din cpt. Avramescu Adelin – Flavius, plt.maj Florin Opritescu, plt.maj Dincă Valentin cu sprijinul unui echipaj al Detasamentului de Pompieri Ineu au început executarea misiunii.
Asigurarea din punct de vedere medical a operațiunii s-a făcut cu ajutorul unui echipaj SMURD de către Centrul Medical Județean al MAI, comisar șef doctor Rareș Bârsan.
„Din fericire proiectilul s-a aflat la o distanță destul de mare de localitate și nu a necesitat măsuri suplimentare de evacuare a populației. Pentru distrugere au fost folosite 1,8 kg trotil.
După aproximativ trei ore echipa pirotehnică a reușit distrugerea proiectilului raportând „misiune îndeplinită”.
Mulțumim pentru sprijinul acordat pe tot parcursul misiunii colegilor de la IPJ Arad“, transmit reprezentanții ISU Arad.

 

Facebook Comments