În fiecare an, în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, Biserica a lăsat spre rânduială a fi pomeniți cei dragi ai noștri plecați în veșnicie.
Pomenire care, indiferent de perioada liturgică în care ne-am afla, este pusă la adăpostul dragostei ”care nu moare niciodată” și care nu ține cont de timp și spațiu.
Pomenire în timpul căreia, bariera dorului dintre lumea văzută și cea nevăzută se pierde în lumina lumânărilor, în fumul de tămâie, în rugăciunile înălțate și în culorile florilor cu drag așezate pe morminte.
Pomenire care, într-un frumos și așezat ritual liturgic al responsabilității față de sufletele celor înveșniciți, a adunat și în bisericile arădene sute de credincioși care, în împreuna-rugăciune și-au pus nădejdea în viața veacului ce va să fie, unde L-au rugat pe Dumnezeu a odihni ”sufletele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!”
În Catedrala Veche din Arad, rugăciunile celor prezenți au fost mijlocite către Dumnezeu de soborul de preoți și diaconi condus de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Aradului.
”Biserica Ortodoxă a rânduit anumite zile și perioade de timp în care se săvârșesc slujbe pentru pomenirea celor plecați din această viață.
Una dintre aceste zile de pomenire este Sâmbăta lăsatului sec de carne, fiind înaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, iar prin rugăciune și fapte bune, cerem lui Dumnezeu să Se milostivească de cei pomeniți, la Judecata de apoi. Această zi de pomenire este numită și Moșii de iarnă.
Pomenirea morților are ca argument Învierea Domnului Iisus Hristos din morți: „Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11, 25-26), și credința pe care o mărturisim prin Simbolul de credință, „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie”.
Astfel, în Biserica noastră, îi pomenim pe cei plecați dintre noi, deoarece credem în viața veșnică, în nemurirea sufletului și în Împărăția lui Dumnezeu. Noi ne rugăm pentru sufletele lor, fiindcă îi iubim, iar iubirea este mai tare decât moartea. Gesturile noastre de dragoste se concretizează prin slujbele de pomenire, aprinderea de lumânări, milostenia împărțită oamenilor și îngrijirea mormintelor. Aceste fapte de pomenire au la bază nădejdea că cei plecați de aici au adormit „în nădejdea Învierii și a vieții celei de veci”.
Rugăciunile și pomana pentru cei adormiți în Domnul se săvârșesc pentru dobândirea mântuirii și a vieții veșnice.”, a fost cuvântul pus la sufletele credincioșilor de Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, în timpul slujbei de pomenire și din mijlocul celor omenești rânduite spre odihna sufletelor celor adormiți, gândul comun înălțat spre Tronul cel Ceresc a fost unul care, cu siguranță, a făcut ca dorurile toate să se contopească în acel ”Odihnește-i, Doamne, în pace pe cei dragi ai noștri!”
Veșnică pomenire!
