(FOTO) Drumul Pâncota-Seleuș e praf ! 9,5 milioane de lei pentru o lucrare de mântuială

by Cosmin Mihuta

Se iau aproape 10 milioane de lei și se dau unei firme, ca să reabiliteze un drum de șapte kilometri, între Pâncota și Seleuș. Nu 100, nu 200, șapte amărâți de kilometri, pe care CJA a reușit să-i asfalteze anul trecut. Cum a reușit ? Prost, după părerea tuturor celor care nu sunt membrii PNL sau nu-i cheamă Cadar, arbitrul ăla celebrul din ligile 4,5 și 6, care prin decembrie aplauda cu mult entuziasm lucrarea de „calitate“ de pe acest drum. Nici două luni n-a ținut asfaltul turnat de firma SC Intermed Utilaj SRL, care ar trebui să aibă interdicție să mai participe în următorii zece ani la orice licitație cu bani publici. Cei de la CJA au obligația să pună panouri pe drumul Pâncota-Seleuș, în care să-și ceară scuze cetățenilor pentru calitatea proastă a lucrărilor executate de firma SC Intermed Utilaj SRL.

Drumul e sub orice critică, rivalizează deja cu Șiria – Arad, care n-a mai fost reabilitat de la Revoluție. Nu e posibil ca după două luni, un drum proaspăt asfaltat să fie plin de gropi, asfaltul să fie sfărâmat pe porțiuni întregi, de parcă au circulat zeci de mii de camioane prin acea zonă, în decurs de ani de zile. Zilnic, pe rețelele de socializare apar imagini cu acel drum, pentru care s-au alocat 9,5 milioane de lei, ca rezultatul să fie o lucrare de mântuială, pentru care cineva trebuie să răspundă și sperăm că CJA va lua toate măsurile pentru ca firma SC Intermed Utilaj SRL să plătească.

Imaginile de mai jos au fost postate de arădeanul Dan Petcoviciu, sâmbătă, însoțite de următorul text:

„19.01.2019 ora 13: 20
Seleus-Pancota ….după doar 3 luni de la marea asfaltare, cu care se lăudau Cionca si Bilcea de la CJArad.
Aproape 4 luni au lucrat ,,pricepuții,, dar a rezistat mai puțin de 3 luni !!
Desi ,,lucrul bine făcut,, a fost peticit deja de două ori, ultima peticire fiind făcută în dată de 15 ianuarie, din 15 si până astăzi au ,,crescut,, alte dovezi de competență a mai marilor șefi Cionca si Bilcea ,de la CJARAD.
Rușineeeeee Marinel Cionca !!!!
Rușineeeeee Sergiu Bilcea !!!!!
Imagini : Dan P.“.

 

Facebook Comments