FOTBAL – CM 2014: MESSI A SALVAT ARGENTINA, 1-0 CU IRAN (VIDEO)

by Sorin Haut

Echipa Iranului a fost aproape de o remiză surprinzătoare în fața Argentinei, dar o execuție de geniu a lui Messi a făcut ca sud-americanii să învingă cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă, pe stadionul ”Mineirao” din Belo Horizonte, într-un meci din Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie – 13 iulie).

Iranienii ar fi meritat un punct în fața unei echipe neinspirate și ieșite din formă, departe de așteptările unor specialiști care au văzut-o printre favoritele competiției, dar Messi a marcat un gol splendid în minutul 90+1 și a calificat echipa sa în optimile de finală.

Cum era de așteptat, meciul a avut o echipă (Argentina) care a stat aproape tot timpul în terenul celeilalte (Iran), care s-a apărat aglomerat, creând densitate în careul propriu și în fața acestuia.

Prima ocazie a fost irosită de Higuain (13), lansat foarte bine de Gago, dar blocat de portarul Haghighi. Di Maria a șutat peste poartă (19), după care Haghighi a respins șutul bun al lui Aguero (22), după o combinație cu Higuain. Messi s-a remarcat doar printr-o lovitură liberă (33), executată peste poartă, în timp ce fundașii Rojo (24) și Garay (36) au ieșit la rampă cu lovituri de cap după cornere, dar fără a nimeri ținta.

Argentina, în ciuda jucătorilor săi ofensivi de mare calitate, nu a reușit să găsească soluții pentru a penetra defensiva iraniană, încheind prima repriză cu o posesie de 76% și cu 5-0 la șuturile pe poartă. Iranul, care a ieșit doar pe contre firave, a avut o singură ocazie notabilă, prin Hosseini (42), fundașul reluând peste poartă în urma unui corner.

La reluare, jocul și-a păstrat aceleași caracteristici, prima ocazie a echipei Albiceleste fiind ratată de Aguero (52), care nu a reușit să fructifice centrarea lui Rojo. În condițiile în care argentinienii au fost în continuare lenți la construcție, previzibili, iranienii au prins tot mai mult curaj și și-au creat cele mai mari situații de gol. Mai întâi, Romero a salvat golul la lovitura de cap a lui Ghoochannejhad (53). Una dintre puținele acțiuni consistente ale lui Messi s-a încheiat cu șutul starului Barcelonei pe lângă poartă (60). Gago a îndepărtat pericolul din careul propriu (64), după un corner al iranienilor, iar Romero a fost providențial în minutul 68, la lovitura de cap a lui Dejagah.

Messi a mai irosit o oportunitate bună, din lovitură liberă, dar balonul s-a dus în plasa laterală (74). Di Maria a tras din unghi, dar pe direcția portarului Haghighi (75). Reza Ghoochannejhad (86) a fost din nou aproape de gol, pe contraatac, dar Romero a salvat iar situația.

Când puțină lume se mai aștepta, Messi, aproape inexistent în acest meci, a croșetat în fața apărării iraniene și a șutat la colțul lung, fără speranțe pentru Haghighi: 1-0 (90+1).

Sâmbătă este programat și celălalt meci al grupei, Nigeria — Bosnia-Herțegovina, la Cuiaba (duminică, 01,00, ora României). Ultimele partide ale grupei sunt programate pe 25 iunie: Nigeria — Argentina, la Porto Alegre, și Bosnia-Herțegovina — Iran, la Salvador (ambele de la ora 19,00).

Argentina — Iran 1-0 (0-0)

Au marcat: Lionel Messi (90+1).

Belo Horizonte, stadion ”Mineirao”

Cupa Mondială 2014 — Grupa F

Au evoluat echipele:

Argentina: 1. Sergio Romero — 4. Pablo Zabaleta, 17. Federico Fernandez, 2. Ezequiel Garay, 16. Marcos Rojo — 5. Fernando Gago, 14. Javier Mascherano, 7. Angel Di Maria (6. Lucas Biglia, 90+3) — 10. Lionel Messi (căpitan), 9. Gonzalo Higuain (18. Rodrigo Palacio, 77), 20. Sergio Aguero (22. Ezequiel Lavezzi, 77). Selecționer: Alejandro Sabella.

Rezerve neutilizate: 12. Agustin Orion, 21. Mariano Andujar — 3. Hugo Campagnaro, 8. Enzo Perez, 11. Maxi Rodriguez, 13. Augusto Fernandez, 15. Martin Demichelis, 19. Ricky Alvarez, 23. Jose Basanta.

Iran: 12. Alireza Haghighi — 4. Jalal Hosseini, 5. Amir Sadeghi, 15. Pejman Montazeri, 23. Mehrdad Pooladi — 14. Andranik Teymourian, 6. Javad Nekounam (căpitan) — 21. Ashkan Dejagah (9. Ali Reza Jahan Bakhsh, 81), 7. Masoud Shojaei (2. Khosro Heydari, 77), 3. Ehsan Haji Safi (8. Reza Haghighi, 88) — 16. Reza Ghoochannejhad. Selecționer: Carlos Queiroz.

Rezerve neutilizate: 1. Rahman Ahmadi, 22. Daniel Davari — 10. Karim Ansarifard, 11. Ghasem Haddadifa, 13. Hossein Mahini, 17. Ahmad Alenemeh, 18. Bakhtiyar Rahmani, 19. Hashem Beikzadeh, 20. Steven Beitashour.

Arbitru: Milorad Mazic; Milovan Ristic, Dalibor Djurdjevic (toți din Serbia); arbitru de rezervă: Norbert Hauata (Tahiti)

Cartonașe galbene: Nekounam (53), Shojaei (73).

Sursă: AGERPRES

Facebook Comments