FOSTUL ŞEF AL POLIŢIEI ARAD A CĂZUT EXAMENUL PENTRU ADJUNCT LA POLIŢIA LOCALĂ

by Cosmin Mihuta

Fostul şef al Poliţiei municipiului Arad, Dănuţ Bala, ieşit la pensie în urmă cu aproximativ o lună de zile, s-a reorientat rapid şi a pornit în căutare de noi funcţii bine plătite. Probabil, nu i-a ajuns pensia dodoloaţă pe care o primeşte, după ce a ieşit anticipat din sistem. Cunoscut ca unul dintre cei mai vaşnici executanţi ai lui Gheorghe Falcă, fostul şef al Poliţiei Arad s-a gândit să-şi încerce norocul la Poliţia Locală Arad, unde a fost scos la concurs postul de adjunct.

Dănuţ Bala nu s-a dus la acest examen de capul lui, după informaţiile noastre, ci împins de la spate de însuşi primarul Gheorghe Falcă, cel care este nemulţumit de influenţa pe care o are asupra conducerii Poliţiei Locale. Conform unor persoane bine informate, Falcă ar fi dorit ca Bala să devină omul său în Poliţia Locală, motiv pentru care acestuia i s-ar fi promis reuşita la examenul de adjunct.

Numai că socoteala din Primărie nu s-a potrivit cu cea din Poliţia Locală, de unde nu a transpirat nimic din ce s-ar fi aşteptat unii, astfel că examenul a fost „pe bune“. Rezultatul: Dănuţ Bala a căzut cu brio la proba scrisă de joi, semn că Falcă într-adevăr nu are la Poliţia Locală influenţa pe care şi-ar dori-o.

Este de aşteptat ca în urma acestui eveniment nefericit, asupra conducerii Poliţiei Locale să se facă presiuni imense dinspre Primărie şi, de ce nu, să asistăm la un scandal în perioada următoare. Mai mult ca sigur vom avea parte de un nou concurs, la care suntem convinşi că se va înscrie din nou şi Dănuţ Bala, în urma unor noi promisiuni (după modelul examenului de la Spitalul Judeţean). Până atunci, fostul comandant al Poliţiei Arad trebuie să se mulţumească cu pensia, unii ar spune nesimţită, pe care o încasează de aproximativ o lună de zile. Nu prea mult, pentru că se apropie alegerile, iar Falcă are nevoie de un executant ascultător la Poliţia Locală.

Facebook Comments