Florin Tripa: „Solicit autorităților competente să verifice legalitatea disponibilizărilor de la Compania de Apă“

by Andreea Radu

Deputatul PSD Florin Tripa trage un nou semnal de alarmă cu privire la disponibilizările de la Compania de Apă Arad, în urma cărora vor rămâne pe drumuri aproximativ 200 de persoane, pentru a face loc clientelei liberale, care taie frunze la câini pe bani publici. Tripa solicită autorităților competente să facă verificări de urgență cu privire la ilegalitățile comise în cadrul acestei acțiuni de la Compania de Apă.

 „În ultimele zile, am primit o mulțime de informații din partea unor persoane din cadrul Companiei de Apă, care sunt efectiv oripilate de abuzurile care se comit în această societate a Consiliului Județean Arad. Nu știu dacă cei de la CJA cunosc ilegalitățile din procesul de disponibilizare a angajaților. Sper să nu fie părtași și cei din conducerea CJA la această acțiune, iar asta vom vedea din măsurile pe care le vor lua în perioada următoare.

Aflăm cu stupoare că la Compania de Apă, pentru a putea da afară oamenii care muncesc, în timp ce clientela taie frunze la câini pe salarii imense, s-a semnat peste noapte un act adițional la contractul colectiv de muncă, luându-se retroactiv o serie de măsuri, ceea ce este complet ilegal. Mai aflăm că părtaș la aceste manevre ar fi liderul de sindicat, despre care oamenii spun că este omul conducerii și nu al membrilor de sindicat, asta și pentru că în ultimii ani ar fi primit posturi călduțe la Compania de Apă soția, fiica, ginerele și alte rude. Cam sună a mită, domnilor din conducerea Companiei de Apă. Nu este singurul caz de acest gen care mi-a fost semnalat, există date și despre directori sau alți șefi care și-au angajat prieteni, soții, cumnați, nepoți etc., Compania de Apă devenind un fel de vacă de muls pentru un grup de persoane de la PNL.

Angajați ai Companiei de Apă se plâng de faptul că în complicitate cu liderul de sindicat, a fost modificat contractul colectiv de muncă, astfel încât mulți dintre cei disponibilizați să nu mai primească salarii compensatorii, ceea ce e complet ilegal, pentru că nu puteau fi stabilite drepturi la un nivel inferior celor existente. De asemenea, ni se aduce la cunoștință că s-au făcut niște evaluări de fațadă, cu o firmă de casă PNL, că nu s-a ținut cont de criteriile pentru stabilirea ordinii prioritare la disponibilizare, fiindcă altfel ar fi trebuit să plece majoritatea liberalilor angajați pe criterii politice. Iar acestea sunt doar o mică parte dintre neregulile semnalate și sunt convins că în zilele următoare vor ieși la iveală și alte lucruri, pentru că oamenii nu mai vor să tacă.

Solicit public autorităților competente, Consiliului Județean Arad, Prefecturii Arad, Inspectoratului Teritorial de Muncă și altor organe abilitate să verifice neregulile grave semnalate de angajții Companiei de Apă și tragerea la răspundere a celor vinovați. Nu e posibil ca o companie publică, deținută de CJA, să devină vacă de muls pentru un grup de interese, în timp ce oamenii care au muncit din greu să fie puși pe liber, fiindcă nu mai sunt bani pentru a plăti salariile liberalilor, soțiilor, fraților, verișorilor și nepoților celor care au pus stăpânire pe această societate“, declară deputatul PSD Florin Tripa.

 

Facebook Comments