Florin Tripa : „Primarii PNL ar trebui să ceară demisia incompetenților din fruntea CJA, care-și bat joc de Arad“

Florin Tripa : „Primarii PNL ar trebui să ceară demisia incompetenților din fruntea CJA, care-și bat joc de Arad“

Florin Tripa: „Falcă vrea să taie salariile arădenilor, ca să aibă ce fura clientela PNL“
Sindicatul demască manevrele prin care membrii CA al CET îşi triplează indemnizaţiile
Lupaș: „Monumentul și Piața, teatru pus la cale de PNL și PSD!”

Conducerea Consiliului Județean Arad i-a forțat pe primarii liberali din județ să iasă în stradă, la un protest fără nicio logică, îndreptat împotriva actualului guvern. Protestul organizat de cei de la PNL Arad este cu atât mai ciudat cu cât în acest an salariile primarilor s-au majorat cu 30 la sută, iar comunitățile locale din județ au primit nu mai puțin de 640 de milioane de lei din partea Ministerului Dezvoltării, numai prin Programul Național de Dezvoltare Locală, mulți dintre primarii care au participat forțat la acest protest beneficiind de sume de zece ori mai mari decât cele primite din partea Consiliului Județean Arad.

„Constatăm pe zi ce trece că ipocrizia a devenit un mod de viață la vârful Consiliului Județean Arad. Tupeul și lipsa de bun simț sunt de asemenea două caracteristici ale liberalilor din fruntea CJA, care în loc să se ascundă de rușine, pentru că-și bat joc de acest județ și-l jefuiesc de 13 ani de zile, scot primarii PNL în stradă, pentru a protesta nici ei nu știu pentru ce.

Ce motiv ar avea să protesteze primarul comunei Hălmagiu, de exemplu, care a primit în acest an 2,5 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării, prin PNDL, și de ce nu iese în stradă domnul Țoca împotriva tripletei incompetente Cionca – Bîlcea – Boghicevici, care a alocat Hălmagiului în 2017 suma de 242.000 de lei, adică 10 la sută din ce a dat guvernul ? De ce nu iese primarul Gurahonțului, doamna Moțica, împotriva conducerii CJA, care își bate joc de comuna pe care o conduce, alocând pe 2017 de la bugetul județului doar 450.000 de lei, în timp ce Ministerul Dezvoltării îi pune la dispoziție, prin PNDL, aproape 7,5 milioane de lei? L-am văzut în stradă pe primarul comunei Grăniceri, supărat pe Guvernul României, care în acest an i-a alocat 7,3 milioane de lei pentru extinderea canalizării, în timp ce de la CJA a primit în 2017 suma de 351.000 de lei, adică 5 la sută din cea primită de la București. Cum de e supărat domnul primar al Grăniceriului pe Guvern și nu pe Consiliul Județean Arad ?

Am văzut în stradă, scoși cu forța, primari din vechiul PNL, care primeau ZERO lei din partea CJA, înainte de fuziunea cu PDL. L-am văzut pe primarul Ghiorocului, care pe vremea când era la PSD primea și el ZERO lei de la CJA, iar acum e nemulțumit, pentru că Ministerul Dezvoltării i-a alocat prin PNDL aproape 20 de milioane de lei, cea mai mare sumă primită de o comună din județul Arad.

Am văzut primari ale căror localități vor beneficia de drumuri județene moderne, finanțate tot prin PNDL, iar dacă ar fi fost după conducerea incompetentă a Consiliului județean Arad, cetățenii din acele zone și-ar fi rupt mașinile încă 20 de ani în acele drumuri impracticabile.

Acțiunea de luni condusă din stradă de vicele Bîlcea, acest copy-paste nereușit al lui Gheorghe Falcă, acțiune coordonată de președintele Cionca, aflat la distracție în China, pe banii arădenilor, este doar una de imagine. În primul rând, primarii nu au crezut în această mascaradă orchestrată de PNL, iar unii dintre ei chiar m-au sunat să-mi spună că au fost nevoiți să iasă în stradă la ordinul șefilor liberali. De fapt, conducerea CJA nu e interesată de soarta primăriilor din județ, indiferent de culoarea politică a primarilor, dovadă că și în acest an, banii alocați pentru tot felul de paranghelii de partid au fost mai mulți decât sumele primite de 10 primării la un loc. Dacă ar fi interesați de problemele primarilor, cei din fruntea CJA n-ar băga milioane de euro în aeroportul de pe care nu decolează niciun avion, ci ar sprijini comunitățile locale cu sume consistente, nu cu resturile ce rămân din gurile înfometate ale clientelei de partid“, declară deputatul PSD Arad Florin Tripa.

Facebook Comments

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0