Florin Tripa: „Iustin Cionca îşi bate joc de mii de arădeni, lăsați fără apă potabilă”

by Dana B.

Deputatul PSD Florin Tripa trage un nou semnal de alarmă în ceea ce priveşte problemele de alimentare cu apă în comunele arădene Almaş, Dieci şi Gurahonţ. Parlamentarul arădean aduce critici argumantate la adresa preşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, dar şi a conducereii Companiei de Apă Arad, instituţie subordonată CJA.

„Situaţia este una alarmantă. Oamenii din Almaş, Dieci şi Gurahonţ sunt serios afectaţi de lipsa apei potabile în foarte multe zone, din pricina subdimensionării puţurilor. Reţeaua nu face faţă solicitărilor, iar circumstanţele sunt cât se poate de critice. În consecinţă, am anunţat Prefectura Arad cu privire la această situaţie şi ca urmare a fost convocat Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă. Sunt mii de oameni afectaţi de incompetenţa celor care conduc judeţul şi Compania de Apă Arad. Iustin Cionca merge prin zonă în campaniile electorale pentru a cere votul oamenilor, însă acum, când aceştia au probleme serioase, nu mişcă un deget pentru a veni în sprijinul lor. Am mai atras atenţia asupra acestor probleme, care mi-au fost semnalate acum câteva săptămâni de locuitorii comunei Almaş, însă apelul meu, adresat celor care au puterea de decizie, a rămas fără răspuns. Nu este posibil ca aproximativ 7.000 de oameni să fie afectaţi de incompetenţa  acestor factori de decizie, iar ei să stea cu mâinile încrucişate. Preşedintele Consiliului Judeţean Arad ne-a arătat, în ultimele zile, că are preocupări mult mai importante decât cele ale localnicilor din Almaş, Dieci şi Gurahonţ: merge de braţ cu Ludovic Orban, la diferite chermeze şi petreceri. Uită, însă, de cei care au cu adevărat probleme şi lasă totul în voia sorţii. Din păcate, mă văd nevoit să fac un nou apel la factorii de răspundere pentru a nu-i uita pe locuitorii celor trei comune arădene. Bătaia de joc la adresa oamenilor trebuie să înceteze şi în cel mai scurt timp să se găsească soluţii pentru a se rezolva aceste probleme”, spune Florin Tripa, deputat PSD.

 

Facebook Comments