Florin Prunea: „UTA, una din echipele frumoase, o aşteptăm în Liga 1“

by Sorin Haut

UTA – Dinamo e  capul de afiş al 16-milor Cupei României, la Arad urmând să se înfrunte două din echipele de tradiţie ale fotbalului românesc. În uşoară revenire de formă, dinamoviştii nu sunt prea încântaţi că se vor deplasa până în cealaltă parte de ţară, iar mai mult aici vor înfrunta una din formaţiile bune ale ligii secunde. Florin Prunea, manager general la Dinamo, are doar cuvinte de laudă la adresa „Bătrânei Doamne”: „UTA e una din echipele frumoase ale fotbalului românesc, sperăm să revină în Liga 1. Îi cunosc pe oamenii de acolo şi cred că în momentul în care va fi gata noul stadion, toată lumea o aşteaptă pe UTA în elită. Va fi un meci frumos, între două echipe de tradiţie, cu palmares, dar Cupa trebuie să fie un obiectiv major pentru Dinamo. E drumul cel mai scurt pentru o calificare în cupele europene, de aceea trebuie să tratăm cu foarte mare atenţie şi seriozitate competiţia.”

Antrenorul UTA-ei, Laszlo Balint, se bucură că dorinţa i-a fost îndeplinită, şi anume o adversară de top în 16-mile Cupei României. „Mi-am dorit un adversar puternic, din prima ligă, în primul rând pentru a ne putea vedea valoarea cu adevărat, iar în doilea rând pentru suporterii noștri. Sunt convins că fanii vor face o atmosferă unică dacă acest meci se va juca la Arad, cu toate că, atât din punct de vedere logistic, cât și financiar, e o mare provocare. Încercăm toate variantele și modalitățile prin care să putem aduce acea nocturnă mobilă la Arad.“

Costul pentru închirirea unei nocturne mobile este de aproximativ 50 de mii de euro, bani pe care conducerea UTA-ei e dispusă să-i dea doar ca meciul cu Dinamo să aibă loc pe „Motorul”, peste două săptămâni. Rămâne de văzut şi dacă arena din Aradul Nou oferă spaţiu suficient pentru instalarea unei astfel de nocturne, pentru că alte variante viabile în Arad nu există. Meciul se va disputa în perioada 24-26 septembrie, data exactă şi ora urmând să fie stabilită de televiziuni.

Facebook Comments